Conducerea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) și-a prezentat demisia, urmând să fie organizată selecția pentru o nouă echipă managerială a instituției. Anunțul a fost făcut de Biroul de presă al Executivului.
Președintele AMEPIP Mihai Precup, vicepreședinții Ciprian Hojda și Victor Moraru și-au înaintat marți, 16 iulie, demisiile la Secretariatul General al Guvernului.
“Cei trei membri ai conducerii AMEPIP au luat această decizie atât pentru a menține relația de credibilitate între Guvernul României și instituțiile europene, cât și pentru a nu exista vreun risc cu privire la aprobarea cererii de plată numărul 3 din Planul Național de Redresare și Reziliență de către Comisia Europeană”, precizează Biroul de presă al Guvernului.
Un nou proces de selecție va fi organizat pentru alegerea și numirea unei noi conduceri.
Pentru a asigura continuitatea activității și funcționalitatea AMEPIP, ținând cont de perioada legală de preaviz și în condițiile organizării procesului de selecție pentru o nouă echipă managerială, conducerea interimară a instituției va fi asigurată de Ciprian Hojda.
Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice funcționează în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin Secretariatul General al Guvernului.
AMEPIP, instituție proaspăt înființată, are rolul “de a elabora politica de proprietate a statului, care se aprobă prin lege, la propunerea Guvernului, de a coordona și monitoriza implementarea acțiunilor și politicilor de guvernanță corporativă la nivelul autorităților publice tutelare, respectiv de a aplica sancțiuni pentru abaterile identificate”.