Programul social prin care Ministerul Educatiei ajuta elevii nevoiasi sa-si cumpere calculatoare va debuta peste doua saptamani. Calculatoarele vor putea fi cumparate abia in vacanta de vara.
Incepand cu data de 1 aprilie, elevii si studentii salajeni care provin din familii cu venituri mici sunt ajutati si in acest an de Ministerul Educatiei sa isi achizitioneze un calculator, prin intermediul programului social „EURO 200”. Pe pagina online a Inpectoratului Scolar Judetean (ISJ) Salaj a fost publicat zilele trecute calendarul derularii programului, astfel ca, in perioada 1-21 aprilie, elevii si studentii inva-tamantului de stat si particular acreditat vor putea depune cererile pentru obtinerea bonurilor valorice de 200 de euro la secretariatele unitatilor de invatamant pe care le frecventeaza. Comisiile infiintate in fiecare unitate de invatamant au la dispozitie o luna de zile, mai exact in perioada 19 aprilie-19 mai, sa efectueze anchetele sociale si sa evalueze cererile depuse de catre solicitantii sprijinului social, astfel ca pe 1 iunie, pe site-ul Ministerului Educatiei sa poata fi afisata lista beneficiarilor aprobata prin ordin al ministrului. Conform calendarului, eventualele contestatii se pot depune in termen de cinci zile de la publicarea listei beneficiarilor pe portalul dedicat. in unitatile de invatamant, lista beneficiarilor va fi publicata abia in data de 3 iunie, iar cei care au depus cerere si nu au acces la internet in timp util nu vor mai putea depune contestatie. Perioada de rezolvare a contestatiilor este 8 – 23 iunie. Pana in 24 iunie, la ora 18.00, vor fi afisate rezultatele contestatiilor, iar beneficiarii vor primi bonurile valorice abia in perioada 24 iunie – 30 iulie. Beneficiarii au obligatia sa-si achizitioneze calculatoarele pana la 31 august, iar pana in 20 septembrie trebuie sa depuna copiile facturilor si procesele verbale de predare-primire a bonurilor valorice. Operatorii economici care au vandut calculatoare pe bonurile valorice vor primi contravaloarea acestora pana la sfarsitul lunii noiembrie.
Cine are acces la banii „Euro 200”
Programul „Euro 200” poate fi accesat de elevii si studentii salajeni cu varste pana la 26 de ani care frecventeaza invatamantul de stat sau privat acreditat de Ministerul Educatiei si care provin din familii cu venit lunar brut pe membru de familie de maxim 150 de lei. Sunt exclusi de la obtinerea acestui ajutor social elevii de liceu care au primit cate un calculator de tip desktop in luna noiembrie a anului 2008. Prin „EURO 200”, fiecare elev care se incadreaza in criteriile legislatiei poate obtine un bon valoric de 200 de euro cu ajutorul caruia isi poate cumpara un calculator. Inspectorul general adjunct, Stefan Szabo, a declarat ca numarul beneficiarilor a crescut de la an la an. Spre exemplu, in anul scolar 2009-2010, in Salaj, 59 de elevi au beneficiat de tichetele valorice, iar in anul scolar 2010-2011 au existat 105 beneficiari din judetul nostru.