Dragi cititori, mulți dintre noi avem tendința de a ne privi interlocutorii de la o anumită altitudine dobândită prin lectură sau prin cumulări de tot felul, intelectuale sau materiale, când, de fapt, suferința, dăruirea de sine și dragostea sunt adevăratele dimensiuni ce ne măsoară verticala. Verticalitatea profilează ceva care este orientat drept, în sus. Cât de maiestuoasă este verticalitatea unei păduri de brazi și cât de dezolant arată un lan de grâu doborât la pământ de o furtună. Omul a fost plămădit și el tot pentru o poziție verticală, îndreptat spre soarele fizic, dar și spre soarele spiritual, care este Christos.

Sfinții au fost un exemplu perfect de verticalitate morală. Oameni de caracter, obișnuiți cu greul, suferința și dificultăți de tot felul, ei continuă și astăzi să ne interpeleze prin poveștile lor reale și atât de vii. Pe urmele acestor strămoși exemplari, am cules și astăzi, din calendarele bizantine, fire de lumină, în mijlocul ploii ideologice prin care lumea noastră trece. Este vorba despre Sfinții Chiric și Iulita, o mamă și un fiu, posesori ai unui eroism fără margini pe care doar credința în Mântuitorul îl poate naște în inima omului, pentru ca acesta să devină reper și hrană pentru generații.

Acești doi sfinți au trăit în perioada împăratului Dioclețian, care a domnit între anii 248 și 305. Când Dioclețian a declanșat persecuțiile împotriva creștinilor, Iulita, împreună cu fiul său, Chiric, care avea numai trei ani, au fost duși înaintea judecătorului, sub acuzația că sunt creștini.

”Eu sunt creștin și vreau cu mama mea!”, au fost cuvintele micutului Chiric, atunci când a fost luat pe genunchi de judecător. Supusă mai multor suplicii și unei presiuni teribile pentru a renunța la principiile creștine, dar intransigentă în credința ei, Iulita, împreună cu fiul ei au fost uciși cu cruzime de torționarii împăratului.

O parte din moaștele lor se află la Ohrida, în Biserica Sfintei Născătoare de Dumnezeu Vindecătoarea, fiind cunoscut faptul că, până în ziua de astăzi, au fost consemnate în acest loc vindecări miraculoase pentru cei ce au căutat cu credință mijlocirea acestor sfinți.

Dragilor, acești oameni obișnuiți, ca și noi, dar care s-au lăsat transformați de lumina harului, sunt un exemplu suprem de sprijin vertical. Noi oscilăm adesea între orizontalitate și verticalitate, preferând poziția de mijloc, cea înclinată, cea mai comună și confortabilă poziție. Ne lăsăm cocârjiți de griji și păcate și nu îndrăznim să privim în sus, înspre înalt. Despre valorile spirituale și morale se spun vrute și nevrute, dar nu densitatea, ci direcția situează lucrurile în lume.

Fie ca sfinții Chiric și Iulita să ne convingă pentru direcția cea bună!

Post Views: 40