La data de 8 iulie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 36 de ani, din Zalău, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La aceeași dată, bărbatul a fost depistat în trafic de polițiști, pe strada Meteorologiei din municipiul Zalău, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Astăzi, cel în cauză va fi prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoaria Zalău, pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului de 36 de ani.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.