Inspectoratul de Jandarmi Județean Sălaj a scos la concurs trei funcții de ofițeri specialiști la care pot accede subofițeri și maiștri militari absolvenți de studii superioare. Aceștia, prin promovarea concursului, vor trece în corpul ofițerilor.

”Pentru a le da o șansă să avanseze în carieră subofițerilor și maiștrilor militari care au absolvit studii superioare, Inspectoratul de Jandarmi Județean Sălaj a scos la concurs 3 funcții prin trecere în corpul ofițerilor, astfel: ofițer specialist I la Biroul Resurse Umane, ofițer specialist I la Serviciul Comunicații și Tehnologia Informației și ofițer specialist II la Compartimentul Structura de Securitate”, a anunțat Jandarmeria Sălaj.

Termenul limită de depunere a dosarului de înscriere este data de 12 iulie, ora 14.00.

Cei care-și doresc să devină ofițeri la Comunicații trebuie să aibă studii superioare de lungă durată cu licenţă sau studii universitare de licenţă (ciclul I de studii universitare) în unul din domeniile: informatică; ingineria sistemelor; calculatoare și tehnologia informației; inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale; cibernetică, statistică și informatică economică – specializarea informatică economică; matematică – specializarea matematică informatică; inginerie electrică – specializarea: inginerie electrică și calculatoare; specializarea: informatică aplicată în inginerie electrică.

Pregătirea de bază a ofițerului specialist la Resurse Umane trebuie să fie studii superioare de lungă durată cu licenţă sau studii universitare de licenţă (ciclul I de studii universitare) în unul din domeniile de licență cuprinse în ramura de ştiinţă: Ştiinţe juridice/ Ştiinţe administrative/ Științe ale comunicării/ Sociologie/ Ştiinţe militare, informații și ordine publică/ Ştiinţe economice/ Psihologie şi știinţe comportamentale/ Știința sportului și educației fizice.

Pregătirea de bază a ofițerului specialist la Compartimentul Structura de Securitate trebuie să fie studii universitare de licenţă ciclul I sau studii superioare de lungă durată cu diplomă de licenţă în una din specializările din domeniile de licenţă: Matematică – Matematică informatică, Informatică, Fizică – Fizică informatică, Chimie – Chimie informatică, Inginerie chimică – Ingineria şi informatica proceselor chimice şi biochimice, Inginerie electrică – Inginerie electrică şi calculatoare / Informatică aplicată în inginerie electrică, Inginerie energetică – Energetică şi tehnologii informatice, Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale, Calculatoare şi tehnologia informaţiei, Ingineria sistemelor, Ştiinţe inginereşti aplicate – Informatică industrială / Matematică şi informatică aplicată în inginerie, Ingineria materialelor – Informatică aplicată în ingineria materialelor, Inginerie management – Inginerie şi management în domeniul comunicaţiilor militare, Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică – Managementul sistemelor de comunicaţii militare / Managementul organizaţiei – brevet de ofiţer în arma/serviciul comunicaţii şi informatică, specialitatea militară transmisiuni, Ştiinţe administrative – Administraţie publică – brevet de ofiţer în arma/serviciul comunicaţii şi informatică, specialitatea militară transmisiuni, Cibernetică, statistică şi informatică economică – Cibernetică economică / Informatică economică, Contabilitate – Contabilitate şi informatică de gestiune.