Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a obținut acreditarea internațională, pentru următorii cinci ani, din partea Agenției Independente pentru Acreditare și Rating (IAAR, Astana, Kazakhstan), recunoscută de către Federația Mondială de Educație Medicală (WFME). IAAR este înregistrată în Registrul European de Asigurare a Calității pentru Învățământul Superior (EQAR) și este membră cu drepturi depline a Asociației Europene pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ENQA).
Obținerea acestei acreditări, până la finalul anului 2024, este obligatorie pentru Facultățile de Medicină pentru recunoașterea diplomelor de studiu ale absolvenților de medicină care doresc să urmeze o carieră în domeniul medical în Statele Unite ale Americii și în țările central și est-europene.
„Suntem foarte mândri de această recunoaștere internațională. Acreditarea IAAR confirmă angajamentul nostru de a oferi educație medicală de cea mai înaltă calitate și de a sprijini dezvoltarea profesională a studenților noștri. Vom continua să investim în infrastructura universității și să îmbunătățim serviciile oferite pentru a răspunde cât mai bine nevoilor comunității noastre academice. Această acreditare consolidează poziția UMF Iuliu Hațieganu de lider în educația medicală din România și Europa de Est, asigurându-se că absolvenții săi sunt pregătiți să răspundă provocărilor din domeniul medical la nivel global”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu”.
Potrivit reprezentanților instituției de învățământ superior, procesul de acreditare a implicat evaluarea riguroasă a gradului de îndeplinire a nouă standarde principale (Misiune și rezultate; Program educațional; Evaluarea studenților; Studenți; Cadre didactice/ Personal academic; Resurse educaționale; Evaluarea programului; Guvernanță și administrație; Înnoire continuă) și a 123 de criterii sau indicatori. În total, dintre aceste 123 de criterii, UMF „Iuliu Hațieganu” a îndeplinit 119, adică 96,74%.
Vizita de evaluare a comisiei de experți de la Agenția Independentă pentru Acreditare și Rating a avut loc în perioada 20-22 mai 2024.