Prețurile carburanților auto au crescut masiv în această dimineață, ca urmare a creșterii accizei. Este una dintre cele mai agresive scumpiri ale carburanților din ultimii ani, generată exclusiv de politica fiscală a Guvernului.

Prețul benzinei a crescut azi cu 43 de lei pe litru, iar cel al motorinei cu 40 de bani pe litru, ca urmare a creșterii accizei la carburanți începând cu ziua de azi, companiile petroliere transferând matematic în prețul final de la pompă acciza majorată cu cota de TVA aferentă.

Astfel, prețul motorinei sare pragul de 7,50 de lei pe litru, iar cel al benzinei este foarte aproape, cel puțin în stațiile Petrom. După cum se vede în imaginea atașată acestui articol, benzina costa 7,48 lei pe litru și motorina 7,58 lei litrul la o benzinărie Petrom de pe strada Brașov din București.

Astfel, într-o singură zi, prețul carburanților a crescut cu 6% (în cazul benzinei) și cu 5,5% (în cazul motorinei), luând în calcul prețurile cele mai întâlnite din București ale liderului pieței, Petrom, strict ca urmare a aplicării taxei majorare de Guvern. Este cea mai agresivă scumpire operată într-o singură tranșă din ultimii ani.

După majorarea de preț de azi, un plin de carburant al unei mașini obișnuite este mai scump cu circa 20 de lei conform economica.net.