Ziua Internațională Împotriva Consumului și Traficului Ilicit de Droguri a fost marcată, la Zalău, prin intermediul unui eveniment la care au participat polițiști și specialiști în prevenirea, evaluarea și consilierea antidrog
În fiecare an, începând din 1987, la data de 26 iunie, este marcată, la nivel mondial, Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri, ca expresie a determinării O.N.U. de a consolida acțiunile și cooperarea la nivelul statelor membre, pentru atingerea obiectivului de a avea o societate fără consum abuziv de droguri.
Astfel, miercuri, 26 iunie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu specialiști din cadrul Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Sălaj, alături de reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean și ai Direcției de Sănătate Publică, au desfășurat o activitate în incinta centrului comercial Zalău Value Center, cu scopul informării corespunzătoare a cetățenilor cu privire la riscurile și consecințele generate de consumul de substanțe cu efect psihoactiv.
Cei prezenți au fost informați cu privire la riscurile asociate traficului și consumului de droguri, atât din punct de vedere al legislației în vigoare, cat și din punct de vedere medical sau psihologic și, totodată, au fost angrenați în discuții constructive care să-i ajute să ia decizii corecte, să spună NU DROGURILOR, dar și să conștientizeze consecințele legale ale consumului și traficului de substanțe interzise.
Conducătorilor auto le-au fost reamintite prevederile Legii nr. 213, intrată în vigoare încă din iulie 2023, conform căreia un șofer aflat sub influența drogurilor, a alcoolului sau fără permis de conducere, care produce un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va primi o pedeapsă cu închisoarea cu executare.