România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro! Aceasta este concluzia Comisiei Europene, în urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă şi luând în considerare factorii relevanţi suplimentari pentru convergenţa şi integrarea economică, se arată într-un comunicat publicat, miercuri, de Executivul comunitar.
Raportul evaluează progresele realizate de Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia în direcţia aderării la zona euro. Acestea sunt cele şase state membre din afara zonei euro care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro.
Raportul CE semnalează, în special, că legislaţia din România nu este pe deplin compatibilă cu obligaţia de conformitate prevăzută la articolul 131 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).
Astfel, România nu îndeplineşte criteriul de stabilitate a preţurilor, pe cel privind finanţele publice, nu îndeplineşte criteriul cursului de schimb şi criteriul de convergenţă a ratelor dobânzii pe termen lung.
Concluzia raportului este că statele-membre pe care le vizează prezintă rezultate eterogene în ceea ce priveşte convergenţa nominală. În prezent, niciunul dintre aceste state nu îndeplineşte toate criteriile de aderare la zona euro. Bulgaria este singura ţară care îndeplineşte toate criteriile, cu excepţia unuia, şi a cărei legislaţie naţională poate fi considerată compatibilă cu normele uniunii economice şi monetare conform stiridecluj.ro.