Localitățile din Sălaj se conectează, treptat, la Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă.
Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sălaj a operaționalizat platforma destinată activității ofițerilor de stare civilă, prin înregistrarea exclusiv în format digital a evenimentelor de viață (naștere și deces) la nivelul municipiului Zalău și a comunelor Agrij, Bocșa, Buciumi, Coșeiu, Creaca, Crișeni, Dobrin, Hereclean, Meseșenii de Jos și Treznea.
De săptămâna viitoare, platforma va deveni activă în orașul Șimleu Silvaniei, precum și în comunele Boghiș, Camăr, Carastelec, Halmășd, Ip, Marca, Măeriște, Nușfalău, Pericei, Plopiș, Valcău de Jos, Vârșolț, Mirșid, Românași și Șamșud.
Inițiativa face parte din proiectul național “Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă”, implementat din fonduri europene cu scopul de a sprijini digitalizarea de la nivelul administrației publice.
Proiectul vizează informatizarea sistemului de depunere a cererilor pentru înregistrarea şi eliberarea efectivă a documentelor de stare civilă, precum şi implementarea suportului necesar dezvoltării şi accesării serviciilor electronice ce au la bază informaţii de stare civilă pentru cele patru evenimente primare de viață: naștere, căsătorie, divorț și deces.
De menționat însă că, deoarece extinderea Sistemului Informatic Integrat se realizează etapizat, fiind necesară interconectarea celor 3.188 de unități administrativ-teritoriale, platforma destinată prestării serviciilor exclusiv online, la momentul actual, nu poate fi accesibilă.
În prezent, pentru a obține un certificat de stare civilă (naștere sau deces), persoana se deplasează la oficiul de stare civilă unde depune documentele necesare, respectiv, cererea de eliberare a certificatului de stare civilă, document care se poate elibera atât în format digital, solicitantul trebuind să comunice ofițerului de stare civilă o adresă de poștă electronică, dar și în format fizic, printat pe un formular securizat, în funcție de opțiunea cetățeanului/aparținătorului.
Extinderea, la nivel național, a Sistemului Informatic are ca termen de finalizare data de 24 septembrie 2024.
Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sălaj coordonează activitatea a opt servicii publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor și a ofițerilor de stare civilă din cele 61 de UAT-uri.