Portalul de servicii online al Ministerului Afacerilor Interne a fost accesat de peste 8,9 milioane de ori, fiind create peste 462.000 de conturi.

 Serviciul de eliberare online a cazierelor judiciare a fost utilizat de aproape 500.000 de persoane, începând cu luna februarie 2023, când a fost lansat pe platforma Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, serviciul pentru obținerea cazierului rutier a înregistrat 329.000 de utilizări. Acesta a devenit disponibil online începând cu 18 mai 2023.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul de Interne, aproximativ 1,2 milioane de cetățeni români au folosit serviciul ePAȘAPOARTE, care permite programarea on-line pentru depunerea documentelor în vederea obținerii pașaportului. Prin acest serviciu, puteți selecta data, ora și locul în care doriți să mergeți pentru depunerea documentelor necesare eliberării pașapoartelor.

Recrutare MAI a fost cel mai căutat serviciu, cu peste 2 milioane de accesări. Toate informațiile despre concursurile din cadrul ministerului sunt disponibile pe hub.mai.gov.ro, serviciul fiind activ din 16 octombrie 2023.

HUB-ul MAI a fost desemnat cel mai modern centru de date guvernamental din România, acesta primind premiul Digitalization of the year – public institutions pentru eforturile continue de digitalizare prin fonduri europene și pentru cel mai modern centru de date guvernamental din prezent. Distincția a fost acordată în cadrul convenției Data Center Forum 2024.