Ziua bună, dragi cititori!

Cred că fiecare dintre noi am experimentat în viața noastră ce însușire de preț este aceea de a fi ascultați cu atenție atunci când comunicăm ceva. De multe ori noi răspundem: ”Da…exact așa și cu mine”, după care continuăm enumerând propriile preocupări și interese. Dar, a asculta cu adevărat înseamnă a intra într-un raport de simpatie, a te ”dezbrăca” de ego și a te substitui emoției transmise.

”A ști să asculți este o artă”, spunea Epictetus. ”Cine vorbește seamănă, cine ascultă culege”, ne dezvăluie un vechi dicton. ”Cea mai mare problemă a comunicării este aceea că noi nu ascultăm ca să înțelegem, ci ascultăm ca să răspundem”, ne previne Stephen Covey.

O întâmplare cu umor, dar și spirit moral, ne povestește despre Macarie, un înțelept sihastru, care avea un câine ce-l urma ascultător peste tot. Într-o zi, pe când trecea prin deșert, îl ajunse din urmă un țăran și-i zise:

  • ”Părinte, azi câinele tău mi-a mâncat o găină.
  • Ai făcut bine că mi-ai spus asta, fiule. M-ai scutit ca în seara asta să-i mai dau de mâncare.”

Dragilor, adesea, în loc să ascultăm, noi interpretăm și filtrăm, dar trebuie să cerem mereu precizări suplimentare, în loc să ne mulțumim cu ceea ce credem că am înțeles. La fel este și cu Evanghelia. Christos nu ne spune: „Fiți atenți ce faceți și ce ziceți”, ci mai degrabă: Vedeți, așadar, cum ascultați!” (Luca 8,18)

Credința începe prin ascultarea temeinică a Cuvântului.

Vă invit la reflecție!

(Pierre Trevet, Pildele unui preot de la țară)

Post Views: 828