Ambulanța pentru Monumente începe lucrările pentru punerea în siguranță a bisericii de lemn din Inău, comuna Someș Odorhei.
Zilele trecute, a fost adusă de la Moisei, județul Maramureș, șindrila necesară reparării turnului.
Credincioșii din localitate s-au mobilizat și au organizat o mică clacă pentru transportul șindrilei de la drum până la bisericuța veche, situată într-o zonă mai greu accesibilă.
“Pentru ajutorul acordat la transportul schelei, mulțumim în mod deosebit părintelui paroh Mirel Claudiu Bene dar și lui Alin și fiului său, locuitori în Inău. Precizăm că o bună parte din șindrila necesară lucrărilor pe are le avem în vedere la biserica de lemn din Inău a fost achiziționată de comunitate în anul 2023 cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj prin intermediul programului de finanțare <Protecția monumentelor istorice de pe raza administrativ – teritorială a județului Sălaj, aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat>. Implicarea și buna organizare a comunității din Inău ne dau încrederea că lucrările de reparare a învelitorii de șindrilă a bisericii vechi se vor desfășura așa cum este plănuit!”, spun reprezentanții comunității care se ocupă de salvarea bisericii.
sursa foto: Ambulanța pentru Monumente Sălaj
Echipa Ambulanța pentru Monumente Sălaj este formată din Valeria Lehene, Bogdan C. Pintea, Corina Caraba, Bogdan Ilieș, Madalina Varga, Tudor Bonta și Tania Criste Tivadar.
Ambulanţa pentru Monumente este un proiect inițiat de Asociația MONUMENTUM, coordonat și implementat în județul Sălaj de Asociația ARHAIC, și sprijinit de The King’s Foundation, organizație prezidată de Majestatea Sa Regele Charles al III-lea al Marii Britanii.