Proiectul de hotărâre privind aprobarea principalilor indicatori tehnico-economici, actualizați, pentru investiția care vizează „Reabilitare și modernizare drumuri din Țara Silvaniei” va fi supus la vot în ședința Consiliului Județean de marți, 14 mai.
Sunt incluse 6 drumuri județene, cu o lungime totală de 79,35 kilometri, valoarea totală a investiției ridicându-se la 417.316.048 lei, din care valoarea cheltuielilor neeligibile ale proiectului este de 120.947.405 lei (inclusiv TVA), iar contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului este în cuantum de 5.927.372 lei (inclusiv TVA).
Drumurile ce urmează a fi reabilitate sunt DJ 109R: DN 1G (Chendrea) – Gălpâia – Romita (DJ 108A); DJ 108S: Zalha – Bezded – Cernuc; DJ 108A: Bogdana – Buciumi – Agrij – Românași (intersecție cu DN 1F); DJ 109P; DN1H – Halmășd – Cerâșa – Cosniciu de Jos – Ip – Zăuan Băi – Camăr – lim. jud. Satu Mare; DJ 191D: DN 1H – Nușfalău – Boghiș – Valcău de Jos; DJ 108N: lim. jud. Cluj – Petrindu – Tămașa – Cuzăplac – Almașu – Babiu – Mesteacănu – DJ 108A.
În conformitate cu Decizia Autorității de Management pentru Programul Regional Nord-Vest, din data de 30 aprilie 2024, a fost demarată etapa de contractare pentru proiectul „Reabilitare și modernizare drumuri din Țara Silvaniei”, depus spre finanțare în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, prin Obiectivul specific 3.2.: Dezvoltarea și creșterea unei mobilități naționale, regionale și locale durabile, reziliențe la schimbările climatice, inteligente și intermodale, inclusiv îmbunătățirea accesului la TEN-T și a mobilității transfrontaliere.
În baza solicitării de clarificări transmisă de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin AM PRNV ADR Nord – Vest, beneficiarul proiectului trebuie să depună anexele obligatorii în etapa de contractare – cu respectarea prevederilor Ghidului solicitantului, prin această clarificare fiind solicitată și actualizarea/corelarea principalilor indicatori tehnico-economici cu devizul general aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Sălaj nr.18/2024.
Astfel, este necesară adoptarea, în ședință de Consiliu Județean, a unei hotărâri privind aprobarea principalilor indicatori tehnico-economici, actualizați, pentru proiectul „Reabilitare și modernizare drumuri din Țara Silvaniei”.
Ce ziceți de o legătură între samsud și Colonia Sighet
Nimeni nu se autorizează
Mulțumesc