SCMU Craiova – Remat Zalau 1-3
Campioana Romaniei s-a intrebuintat serios pentru cele trei puncte din Oltenia
Remat Zalau a trecut rapid peste infrangerea de la Constanta si s-a impus in deplasarea de la SCMU Craiova, intr-un meci ce a contat pentru etapa a XX-a. Fara liberoul Adrian Feher, care a fost lasat acasa din cauza unor probleme de sanatate, Remat s-a deplasat in Banie pentru toate cele trei puncte. A si reusit acest lucru, insa oltenii au fost foarte aproape sa se aleaga macar cu un punct. Primul set a inceput bine pentru craioveni, care la primul time – out tehnic aveau avans de doua puncte (8 – 6). Pe finalul setului, gazdele aveau avans si de trei puncte (20 – 17), dar a urmat o revenire de senzatie din partea zalauanilor care si-au adjudecat setul la doua puncte diferenta. In setul al doilea pe teren a existat o singura echipa. Remat Zalau s-a impus de-o maniera categorica, lasandu-si adversara la 10 puncte distanta. Cu totul altfel a fost setul al treilea. Chiar daca Remat a condus in permanenta, Craiova a revenit pe final si a castigat setul la doua puncte diferenta. Oltenii ar fi dorit sa trimita meciul in setul decisiv, dar nu i-a tinut bateriile. Pe finalul setului IV, s-a restabilit egalitatea la 25, dar in tie-break Nagy Peter si compania s-au impus. Victorie importanta pentru Remat care face uitata infrangerea de etapa trecuta de pe terenul rivalei Tomis. Pentru zalauani, urmeaza un derby zonal, meciul cu Explorari Baia Mare care, va avea loc miercuri in Sala „Avram Iancu”, din Zalau.
SCMU Craiova: Milos Gavrilovic, Marius Ciortea, Nicolae Ghionea, Ionut Teleleu, Adrian Briscan, Marian Bala, Ionut Rus, Cristian Pop, Ionut Ion-Velicu, Alexandru Capitanu, Laurentiu Vinatoru, Filip Todor, Dragos Triculescu. Antrenori: Danut Pascu (principal) si Claudiu Mitru (secund).
Remat Zalau: Razvan Mihalcea, Mihai Ciupe, Mihai Maries, Mozer Zoltan, Nagy Peter, Serban Pascan, Andrei Stoian, Andrei Laza, Massinatori Dias, Michalis Sarikeisoglou si Athanasios Terzis. Antrenori: Mariusz Sordyl (principal) si Ovidiu Macarie (secund)