Șandor Ana-Raisa, elevă în clasa a VI-a la Şcoala Gimnazială Nr.1 Valcău de Jos, va reprezenta Sălajul atât la Concursul Național „Olimpiada Satelor din România,” cât și la Olimpiada Națională de Matematică

Trei din cei 11 elevi ai lotului care a reprezentat Sălajul la Olimpiada Satelor au obținut premii și mențiuni. Etapa interjudețeană a Concursului Național de Matematică „ Olimpiada Satelor din România”- ediția a IX-a s-a desfășurat în perioada 19- 21aprilie, la Școala Gimnazială „Enea Grapini” din comuna Șanț, județul Bistrița-Năsăud.

La concurs au participat 120 elevi din 9 județe: Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Maramureş, Mureş, Satu-Mare, Sălaj și Sibiu. Invitații speciali din acest an școlar au fost Ana Naghi – inspector general din cadrul Ministerului Educației, inspectorii școlari de matematică din cele 9 județe participante, precum și reprezentanți ai autorităților locale și județene din județul organizator.

Județul Sălaj a participat cu un lot de 11 elevi, însoțiți de profesoara Ghile Lavinia, de la Școala Gimnazială Nr.1 Marca, și un profesor evaluator, Margin Adriana, de la Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” Bocșa.

Rezultatele obținute sunt remarcabile:

Premiul I: Șandor Ana-Raisa, clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială Nr.1 Valcău de Jos, profesor îndrumător Blaga Claudia;

Premiul I: Palce Mario Adrian, clasa a VII-a, Școala Profesională Sâg, profesor îndrumător Borlea Ileana Rodica;

Menţiune: Revnic Carina, clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială Nr.1 Aluniș, profesor îndrumător Pintea Larisa

Merită menționat faptul că eleva Șandor Ana-Raisa a obținut Premiul I atât la etapa județeană a Concursului Național „Olimpiada Satelor din România,” cât și la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Matematică, urmând să reprezinte județul Sălaj la etapele naționale ale acestor competiții.