Sambata, ora 11.00, Sala „Avram Iancu”: HC Zalau – CSM Ploiesti
Dupa meciurile din cadrul optimilor de finala ale Cupei EHF, HC Zalau isi indreapta atentia spre competitia interna, unde doreste cu tot dinadinsul ca la finalul sezonului sa termine pe pozitia secunda. Infrangerea cu Dunarea Braila a fost demult uitata de Georgiana Ciuciulete si compania, care au trecut rapid peste pasul gresit. De atunci, HC Zalau a inregistrat doua succese, unul pe teren propriu cu HCM Baia Mare si unul pe teren strain la CSM Cetate Deva-trans. Acum urmeaza o noua partida, pe teren propriu, in compania nou – promovatei CSM Ploiesti. Chiar daca gruparea antrenata de Gigi Ionescu a promovat in Liga Nationala in vara, ploies-tencele fac o figura frumoasa in prima liga. In lotul echipei o regasim pe Daniela Crap, handbalista care in trecut a evoluat pentru gruparea de la poalele Mesesului si era vazuta una dintre cele mai talentate jucatoare. Din vara, Crap imbraca tricoul echipei din Ploiesti, dupa ce a mai cochetat si cu alte cluburi din tara, dar si din strainatate. Sa revenim asupra meciului, care va avea loc sambata dimineata. Favorite certe pornesc fetele noastre, care si in partida tur s-au impus la doua goluri diferenta la Plopeni. Inaintea etapei, HC Zalau se claseaza pe locul secund, in timp ce gruparea de pe Prahova se afla la mijlocul clasamentului, pe locul sapte. O victorie ar face ca gruparea zalauana sa isi consolideze pozitia secunda, pe care cu totii ne-o dorim la final de sezon. „In ceea ce priveste parcursul echipei din Liga Nationala, ma bucura victoria de la Deva, iar etapa urmatoare pe care o vom juca acasa, sper sa ne aduca inca o victorie astfel incat sa consolidam situarea echipei pe pozitia a doua in clasament”, ne-a declarat Tiberiu Marc.