Primăria Zalău vrea să modernizeze piața agroalimentară din cartierul Dumbrava Nord cu bani din Programul Operațional Regional Nord-Vest. Valoarea proiectului este de aproximativ 15, 5 milioane lei.

Documentația tehnico-economică a investiției, mai exact Studiul de fezabilitate, va fi supus votului consilierilor locali în cadrul ședinței din 25 aprilie.
Administrația locală va depune o cerere de finanţare pentru realizarea obiectivului de investiţii „Modernizare Piața Agroalimentară Dumbrava Nord
din Municipiul Zalău” în cadrul PRNV 2021-2027 – Regenerare urbană şi securitatea spaţiilor publice, apel de proiecte dedicat unităţilor administrativ-teritoriale cu statut de municipii reşedinţă de judeţ şi unităţilor administrativ-teritoriale limitrofe din zonele urbane funcţionale aferente acestora, în scopul creşterii atractivităţii spaţiilor publice urbane care suferă de degradare şi care necesită intervenţii integrate de regenerare urbană, contribuind la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor.
În baza unui contract încheiat în luna februarie cu primăria, S.C. PREFCON S.R.L. Zalău a elaborat documentaţia tehnico-economică aferentă investiției. Conform scenariului recomandat, valoarea totală a lucrării este de 13.083.292 lei fără TVA, respectiv 15.552.165 lei cu TVA, din care construcţii-montaj 8.111.292 lei fără TVA, respectiv 9.652.438 lei cu TVA.
Clădirea propusă prin proiect are regimul de înălţime P+Ep şi o amprentă la sol rectangulară, de aproximativ 900 metri pătrați, cu două fețe, una spre strada General Ion Dragalina și una spre strada Ioan Nechita. Va fi amenajată, de asemenea, și zona din jurul construcției. Proiectul prevede spații verzi, arbuști ornamentali, precum și un spațiu de joacă pentru copii.
Durată de execuţie estimată este de 24 de luni.