Decizia judecătorilor de la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a recunoaşte şi pe teritoriul Romaniei o decizie din 1955 a Tribunalului din Lisabona, prin care Mircea Grigore Lambrino era recunoscut drept fiu legitim al regelui Carol al II-lea, ii dă posibilitatea prinţului Paul de Romania (fiul lui Mircea Grigore Lambrino) să deschidă procese de revendicare a unor imobile valoroase.Lista intocmită de autorităţile comuniste, in 1948, cand au naţionalizat patrimoniul regal, cuprinde hectare intregi de păduri, de terenuri, dar şi două mici castele care au aparţinut lui Carol al II-lea şi la care, teoretic, Paul ar avea acum acces in justiţie.
Avocaţii prinţului Paul nu au stabilit deocamdată cu acesta care ar urma să fie obiectele patrimoniale, mobile sau imobile, pe care le vor viza in instanţă. Nepotul lui Carol al II-lea şi al lui Zizi Lambrino, tatăl său fiind fratele vitreg al regelui Mihai I, Paul are insă dreptul să revendice proprietăţi care au aparţinut direct lui Carol al II-lea.
Nu pot fi vizate bunuri care i-au fost lăsate moştenire direct lui Mihai I, precum domeniul Sinaia sau Castelul Peleş, nici bunuri care au aparţinut, la comun, Casei Regale, pentru că nici Mircea Grigore Lambrino, nici prinţul Paul nu au fost vreodată primiţi in această structură monarhică, unde singurul drept de decizie l-a avut regele Carol al II-lea, iar acum il are regele Mihai I, susţine intr-o declaraţie pentru gandul avocatul Casei Regale, Adrian Vasiliu.