​În vestul României, în paralel cu granița cu Ungaria, o nouă șosea de mare viteză de circa 120 de km va fi construită în următorii ani. Numită informal și „Autostrada Vestului”, viitorul Drum Expres DEx16 care va uni Oradea de Arad face parte din Via Carpatia, șoseaua de mare viteză care va asigura conexiunea între porturile Klaipeda (Lituania), Constanța (România) și Salonic (Grecia).

  • Primii kilometri de drum expres din Vestul țării abia ce au fost inaugurați, circa 13 km din cei 19 ai noii legături dintre Oradea și Autostrada A3 (Borș). Partea mai importantă a noului DEx16 este de fapt cea care va continua de la Oradea și până la Arad, până la conexiunea cu A1 deja construită.
  • Cei aproape 120 de km de drum expres de la Oradea la Arad, împărțiți în trei loturi, au fost deja scoși la licitație pentru proiectare și execuție. Astfel în viitorul nu foarte îndepărtat – poate chiar din 2025 – DEx16 va fi cea mai nouă șosea de mare viteză ce va intra în construcție în țară.
  • De semnalat și că noul proiect are și o ramificație de circa 10 km tot la standard de drum expres, care va începe de la Salonta și va ajunge până la granița cu Ungaria, marcând astfel o nouă trecere a frontierei pe un drum rapid, după A1 la Nădlac și A3 la Borș. De partea maghiară noul drum va continua cu o porțiune din drumul expres M44 care va fi și el extins până la graniță în următorii ani.
  • Deși este vorba de un drum expres, conform normativului românesc de drumuri această șosea de mare viteză este comparabilă cu o autostradă: viteza maximă admisă este de 120 de kilometri pe oră, nu are intersecții la nivel, ci noduri complet denivelate și fără conflicte de trafic, nu trece prin localități și are garduri de protecție de-a lungul său.
  • Spre deosebire de o autostradă, drumul expres are benzile puțin mai înguste (3,5m vs. 3,75m), iar în loc de bandă de urgență (2,5m) are un acostament mai lat ce poate fi sau nu asfaltat (care începe de la 1,5m lățime).
  • Foto: Hotnews

Sursa monitorizari.hotnews.ro