Angajații Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău și cei ai Bibliotecii Județene “I.S. Bădescu “Sălaj se află, joi, 4 aprilie, în grevă japoneză. Activitatea nu va fi întreruptă, iar salariații vor purta banderole albe pe tot parcursul zilei. De altfel, seria de acțiuni de protest demarează la nivel național, angajații din domeniu considerând că acest sector profesional a fost ignorat, uitat și minimalizat de toate guvernările.
Pe lista revendicărilor se află remedierea discriminării morale și salariale generate de OUG 128/2023 și egalizarea, de urgență, în plată a funcțiilor similare din sistemul muzeelor și bibliotecilor publice; alocarea unui buget de 0.9 din PIB către sectorul cultural cu o justă repartizare către instituțiile muzeale și biblioteci; remedierea anomaliilor actuale din sistemul de salarizare a personalului din instituțiile culturale – egalizarea cu instituțiile de spectacol; indexarea anuală a salariilor personalului plătit din fonduri publice din instițuțiile de cultură, cu rata inflaţiei; plata suplimentară a personalului din unităţile/instituţiile de cultură implicat în activitățile generatoare de venituri la bugetul de stat (cercetări arheologice preventive, alte activități generatoare de venituri proprii) precum și a personalului din echipele de proiecte finanţate din fonduri europene; plata orelor suplimentare efectuate de personalul din muzee și biblioteci și compensații financiare pentru personalul care lucrează permanent în weekend și în timpul sărbătorilor legale; respectarea, consultarea și implicarea partenererilor legali de dialog social în activitatea de legiferare care este de natură să producă efecte în domeniu; contract colectiv de muncă unic, la nivel național pentru instituțiile muzeale și pentru biblioteci.
“Pe data de 4 aprilie, membrii Federației Sindicale CULTURMEDIA, afiliată Confederației Naționale Sindicale CARTEL ALFA, vor protesta față de politicile salariale discriminatorii și față de neonorarea promisiunilor lansate în spațiul public de reprezentanții Guvernului. Protestul se va desfășura la locul de muncă, în toate muzeele și bibliotecile publice și la toate punctele de lucru din cadrul șantierelor arheologice preventive organizate de instituțiile muzeale, prin purtarea unor banderole albe. Protestul din data de 4 aprilie este primul în cadrul calendarului acțiunilor de protest național, ce vor culmina cu declanșarea grevei generale, în a doua decadă a lunii mai 2024, în paralel demonstrațiile de protest preconizate pentru Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Muzeelor”, atrage atenția Federația Sindicală CULTURMEDIA (din care face parte și Sindicatul Porolissum, cel care reprezintă interesele angajaților Muzeului Județean), afiliată Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa.
Angajații Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău au fost în grevă japoneză și în data de 19 martie. La vernisajul expoziției „Graffiti de altădată. Scrisul cursiv la Porolissum în epoca romană”, personalul instituției a purtat banderole albe “pentru a simboliza nevoia de schimbare și de respect față de lucrătorii din muzee și biblioteci, pentru un mediu de muncă mai sigur, condiții mai bune și recunoașterea valorii efortului nostru în conservarea și promovarea patrimoniului cultural al României”.