decembrie 5, 2025

Politia amendeaza Citadin pentru accidentul din Dumbrava soldat cu moartea a trei tineri

imagine-articol_27378

Politia Rutiera a amendat cu suma de 1470 de lei firma Citadin pentru ca in noaptea de 14 spre 15 ianuarie nu a raspandit material antiderapant pe strada Industriei din Zalau, in spate la Michelin, unde a avut loc un tragic accident de circulatie, in urma caruia trei tineri si-au pierdut viata, iar altii doi au fost raniti grav. „Politistii au aplicat o amenda de 1470 de lei, in data de15 ianuarie, intrucat nu s-a raspandit material antiderapant pentru combaterea poleiului pe strada Simion Barnutiu din municipiu, unde a avut loc un grav accident de circulatie, in urma caruia trei tineri si-au pierdut viata, iar altii doi au fost raniti grav”, precizeaza Tincuta Dumuta, purtatorul de cuvant al IPJ Salaj. Amenda a fost contestata in instanta de catre SC Citadin. „Consideram ca este nelegala aceasta amenda din mai multe motive: in primul rand, procesul verbal pentru presupusa contraventie a fost intocmit la doua zile dupa comiterea presupusei contraventii, pe ce considerente nu stim. In al doilea rand, conform legii si a regulamentului de salubrizare, angajatii SC Citadin SRL s-au incadrat in normele stabilite pentru asigurarea viabilitatii traficului in zona. Intr-adevar, s-a circulat in conditii de iarna, dar drumul era practicabil”, a explicat Paul Maghiu, purtatorul de cuvant al societatii, motivele contestatiei. In replica, Tincuta Dumuta spune ca potrivit legii, „aplicarea sanctiunii contraventionale se prescrie in 6 luni de la savarsirea contraventiei”. Dupa producerea accidentului, Politia a remis un comunicat din presa prin care preciza faptul ca „soferul nu a adaptat viteza la conditiile de drum acoperit cu polei, a iesit in afara partii carosabile, intrand in partea din spate a unui TIR parcat regulamentar pe partea dreapta”