Un bărbat de 36 de ani, din Năpradea, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile după ce, sâmbătă, a fost prins în flagrant delict în timp ce încerca să vândă o armă letală unui polițist sub acoperire.

Arma pe care voia să o vândă nu are inscripționată marcă sau serie, este prevăzută cu amortizor, lunetă și dispozitiv de ochire pe timp de noapte. Bărbatul are antecedente penale, ceea ce a contat în decizia judecătorului de drepturi și libertăți în fața căruia a ajuns cu propunere de arestare preventivă.

”La data de 23 martie, în urma activităților desfășurate în cadrul unui dosar de urmărire penală, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat, de 36 de ani, din comuna Năpradea, județul Sălaj, cercetat pentru comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. În cursul aceleiași zile, bărbatul a fost prins în flagrant delict de polițiștii sălăjeni de la arme, în timp ce ar fi încercat să ofere spre vânzare unei alte persoane – investigator sub acoperire, o armă letală de calibru 308, fără marcă și serie, prevăzută cu amortizor, lunetă și dispozitiv de ochire pe timp de noapte. Arma letală, amortizorul, luneta și dispozitivul de ochire pe timp de noapte au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor”, precizează IPJ Sălaj.

Activitatea a beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, iar suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale și Biroul de Analiză a Informațiilor Sălaj.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase sub supravegherea unui procuroror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a bărbatului.

Reprezentanții IPJ precizează faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.