O nouă crimă comisă asupra unui membru de familie șochează zălăuanii. Un tânăr și-a omorât bunicul, în propriul apartament. A încercat apoi să fugă dar a fost găsit la scurt timp și arestat pentru 30 de zile.
Potrivit procurorilor, cumplita întâmplare a avut loc miercuri, 20 martie, în Zalău, în blocul de lângă Lidl, în plină zi, undeva chiar înainte de prânz. Totul s-a petrecut în locuința victimei, apartament în care, din 2023, îl primise și pe nepotul său, în vârstă de 22 de ani, un tânăr fără loc de muncă și fără surse de venit. Din motive ce urmează a fi stabilite, inculpatul P. C.R.C. i-a aplicat bunicului său, în vârstă de 72 de ani, multiple lovituri în zona capului, cu un corp dur, cauzându-i mai multe răni și fracturi ale cutiei craniene, cu hemoragie exinsă, care au dus la decesul victimei PV.
Cel care a alertat autoritățile a fost fiul pensionarului ucis cu bestialitate, adică unchiul presupusului criminal. A încercat insistent să dea de tatăl său, iar pentru că acesta nu răspundea la telefon, l-a căutat acasă, găsindu-l deja decedat.
După comiterea faptei, tânărul a părăsit locuința. A fost dat în urmărire imediat după anunțarea faptei de către unchiul său și prins o oră și jumătate mai târziu. Polițiștii au “periat” pur și simplu orașul pentru găsirea criminalului care se afla în libertate, pe străzi. Acesta a fost identificat la mică distanță de locul faptei, în zona autogării din municipiu.
Pe tot parcursul cercetărilor, tânărul a refuzat categoric să vorbească cu anchetatorii, prevalându-se de dreptul la tăcere. Joi, 21 martie, magistrații de la Tribunalul Sălaj, la cererea procurorilor, au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
“Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj privind pe inculpatul P. R.-C.- C., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor prev. de art. 188 alin.1 Cod penal. (…) dispune arestarea preventivă a inculpatului P. R.-C.-C., …, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 21 martie 2024 până la data de 19 aprilie 2024 inclusiv. (…) dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. În baza art.272 alin. 2 Cod procedură penală dispune avansarea sumei de 340 lei din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Sălaj reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av. M. F. pentru asistenţa juridică din oficiu asigurată inculpatului”, a decis judecătorul de la Tribunalul Sălaj joi seara, cu privire la inculpatul P. Rareș Ciprian.
“Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii răspunderii penale. Remarcăm pe această cale buna colaborare cu organele de poliție care s-au mobilizat și l-au prins pe inculpat la câteva ore după comiterea faptei. Precizăm faptul că punerea în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, avnd ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, spun procurorii din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Surse neoficiale din rândul vecinilor spun că pensionarul ucis era un om gospodar, la locul său. Despre tânăr afirmă că avea uneori un comportament ciudat, care ar putea fi pus pe seama faptului că tatăl său murise de curând, iar cu mama nu păstra legătura.
foto cu caracter informativ