Este unul dintre cele mai „crude” guverne pe care l-a avut Romania pana acum, ca varsta. Cei propusi ca ministri sunt aruncati in fata de greii din PDL ca sa schimbe imaginea erodata in mandatul lui Boc. Acum ii avem in fata pe lupii tineri, din linia a doua, care promit sa schimbe lucrurile. Iar promisiunea tineretii lor se completeaza cu promisiunea unui program de guvernare care cuprinde ceea ce asteapta toti – cresterea salariilor si reducerea numarului de taxe. Curatarea imaginii unei guvernari dezastruoase pentru cetateanul de rand vine cu promisiunea care se vrea credibila de „sa traiti bine”. Boc, promitand cresterea salariilor, nu mai era credibil si atunci era nevoie de cineva nou care sa capteze interesul cetateanului revoltat din piata, din orice fel de piata. Odata, romanii dadeau poporului „paine si circ” pentru a-i ostoi nemultumirile. Azi, imparatul de la Cotroceni face acelasi lucru, impingand in fata secretare, consilieri, politicieni tineri si necunoscuti, coordonati de Ungureanu. Oare mai tine aratarea tichiei de margaritar unei populatii saracite?