Proprietarii care isi inmatriculeaza masina anul acesta vor beneficia de reducerea cu 25 la suta a taxei de poluare.
Guvernul Romaniei a decis suspendarea taxei de poluare pentru autovehiculele inmatriculate in tara inainte de anul 2007, incluse in Legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, pana la 1 ianuarie 2013, a anuntat ministrul Mediului, Laszlo Borbely. Acesta a precizat ca, in urma colectarii informatiilor din teritoriu, s-a constatat ca modificarea legislatiei privind taxa auto, decisa anul trecut, influenteaza sute de mii de proprietari, fapt ce a determinat Guvernul sa ia urmatoarele decizii: suspendarea aplicarii taxei auto pentru autovehiculele inmatriculate in Romania inainte de 2007, pana la 1 ianuarie 2013; mentinerea in vigoare a reducerii cu 25 la suta a taxei de poluare pentru proprietarii de autovehicule care inmatriculeaza din data de 13 ianuarie 2012 masini in Romania si returnarea diferentei de taxa persoanelor care au platit mai mult in anii trecuti. Laszlo Borbely a explicat ca persoanele care au platit mai mult fata de aceasta reducere medie la taxa auto isi pot recupera diferenta sumei platite.
Ministrul Mediului a explicat ca actul normativ adoptat de Guvern reglementeaza si situatia in care proprietarii au achitat deja taxa pentru masinile inmatriculate in Romania inainte de 1 ianuarie 2007, cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, conform legii privind taxa auto. Proprietarii de autovehicule aflati in aceasta situatie pot solicita restituirea taxei auto directiilor financiare locale. Ordonanta de Urgenta adoptata luni de Guvern va intra in vigoare dupa publicarea in Monitorul Oficial.