Noul subprefect al judeţului Sălaj, Gheorghe Bancea, a depus jurământul, vineri, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în sistem videoconferinţă, în prezenţa, din partea Ministerului Afacerilor Interne, a secretarului de stat Aneta Matei şi a directorului general al Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului, Teodor Gheorghe.
“Am convingerea că vă veţi adapta rapid la ceea ce înseamnă activitatea în conducerea Instituţiei Prefectului. După cum ştiţi cu toţii, anul acesta este unul mult mai aglomerat, având în vedere că, pe lângă activităţile de rutină, să zic aşa, avem de organizat mai multe tururi de alegeri. Rugămintea mea este să lucraţi în echipă, să aveţi colaborare între dumneavoastră, să aveţi o bună colaborare cu MAI. Din partea conducerii MAI aveţi toată deschiderea”, a precizat secretarul de stat Aneta Matei.
În cadrul ceremoniei, prefectul Dari Toma a mulţumit fostului subprefect, Adriana Sabou, pentru buna colaborare din ultimii trei ani, urându-i totodată succes şi spor la muncă noului subprefect.
În vârstă de 54 de ani, Gheorghe Bancea (PNL) este licenţiat în istorie, cu studii postuniversitare de informatică aplicată și programare şi un masterat în management educaţional. De asemenea, are mai multe cursuri de formare în domeniul educaţiei.
De-a lungul carierei, Gheorghe Bancea a fost implicat în derularea mai multor proiecte cu finanţare europeană şi a ocupat funcţiile de profesor de istorie, director de unitate de învăţământ, inspector şcolar general şi director al Casei Corpului Didactic Sălaj.
“Funcţia de subprefect al judeţului Sălaj mă onorează şi mă obligă, totodată, prin jurământul pe care l-am depus. Vă asigur că voi face tot ceea ce îmi stă în putere pentru ducerea la îndeplinire a sarcinilor care-mi revin şi, bineînţeles, voi pune în practică programul de guvernare. Domnule prefect, vă asigur de tot sprijinul meu”, a precizat, la rândul său, subprefectul Gheorghe Bancea.
Depunerea jurământului vine la o zi după ce, în ședința de Guvern din 8 februarie, au fost adoptate hotărârile privind “eliberarea doamnei Sabou Adriana din funcţia de subprefect al județului Sălaj”, respectiv “numirea domnului Bancea Gheorghe în funcția de subprefect al județului Sălaj”.