Proiectul de buget al municipiului Zalău pe anul 2024 a fost supus la vot în cadrul ședinței Consiliului Local de joi, 8 februarie. Proiectul a trecut cu voturile consilierilor PSD și UDMR. Cei de la PNL au votat împotrivă, iar cei de la USR s-au abținut de la vot.
În cifre, Zalăul are un buget total de venituri și cheltuieli de 389.307.000 lei. Din această sumă, pentru funcționare se alocă 180.608.000 lei, iar pentru dezvoltarea municipiului sunt disponibili 208.699.000 lei (suma de 10.145.000 lei va fi utilizată pentru rate de capital, adică rambursarea împrumuturilor contractate pentru obiectivele finanţate din fonduri nerambursabile recepţionate şi puse în funcţiune, iar 198.554.000 lei se vor direcționa pentru alte obiective de investiţii finanţate din bugetul local).
Consilierii locali PNL au votat împotriva proiectului deoarece îl consideră “nerealist, cu sume populiste”, în timp ce consilierii locali USR au avut obiecții cu privire la unele alocări bugetare și proiecte de investiții.
Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău: Am avut în vedere continuarea dezvoltării orașului!
“La întocmirea bugetului pentru anul 2024, fără îndoială, am respectat cadrul legal și am avut în vedere trei principii importante: 1.Continuarea DEZVOLTĂRII Municipiului Zalău! Astfel, și în acest an, bugetul de dezvoltare este mai mare decât bugetul de funcționare. 2. Nu am crescut taxele și impozitele locale, decât cu rata inflației, așa cum ne obligă Codul fiscal. 3. Menținem scutirile, bonificațiile și gratuitățile pentru diferite categorii de cetățeni din municipiu, conform reglementărilor legale. Regret că grupul consilierilor locali ai PNL nu au votat bugetul propus, încercând să blocheze investițiile care urmează să fie făcute în municipiu, chiar dacă 85% din costul acestor investiții înseamnă surse atrase (fonduri europene)”, spune primarul Ionel Ciunt.
La capitolul Venituri, bugetul Municipiului Zalău pentru anul în curs este de 389.307.000 lei, respectiv 77,8 milioane euro. Această sursă financiară o regăsim la secțiunea cheltuieli de funcționare și cheltuieli de dezvoltare.
Referitor la secțiunea de Funcționare, bugetul acestei secțiuni este de 180.608.000 lei/ 38 milioane euro. În acest capitol intră următoarele tipuri de cheltuieli: cheltuieli de personal de la Primăria Municipiului Zalău, Poliția Locală, Evidența Populației, Creșă, Direcția de Asistență Socială, Club Sportiv, Cinema Scala, Baze sportive, Casa Municipală de Cultură, Asistenții personali și indemnizațiile persoanelor cu handicap. De asemenea, tichetele de creșă și grădiniță, cheltuielile materiale de la unitățile de învățământ, gratuitățile de transport pentru elevi și pensionari, rechizite școlare și cheltuielile pentru cabinetele medicale școlare.
Bugetul secțiunii de Dezvoltare este de 208.699.000 lei, respectiv 41,7 milioane euro. Acest buget este mai mare cu 5,6 milioane euro față de cel de funcționare, subliniază conducerea Primăriei Zalău.
Ce investiții promite administrația locală pentru 2024
Investițiile pe care administrația locală dorește să le facă în acest an sunt în valoare de 178.707.000 lei/ 35,7 milioane euro. Din această sumă, 6 milioane de euro sunt din bugetul local, restul sunt din surse atrase. 85% din secțiunea de Dezvoltare sunt bani din surse atrase, adică bani europeni.
Proiectele care vor fi finalizate în acest an sunt, potrivit administrației locale, “drumul județean DJ 191C – străzile Tudor Vladimirescu, Bujorilor, Moigradului și Cetății; achiziția de autobuze electrice; creșa de 110 locuri de pe strada Bistriței; bazinul didactic de înot; baza sportivă tip I; creșterea eficienței energetice la blocurile de locuințe sociale C3, C11, C12, la sediul SADP și la Liceul Pedagogic Gheorghe Șincai; dotarea cu mobilier a tuturor unităților de învățământ din municipiu; construire insule ecologice digitalizte; extindere rețea de iluminat public, etapa IV; achiziția de sisteme ITS și TIC; modernizare sistem de management al traficului rutier; modernizare Bulevardul Mihai Viteazul; reparații capitale străzi, alei pietonale, parcări în cartiere; parcare supraetajată”.
Scutiri, bonificații și gratuități acordate în anul 2024
În cazul achitării la casieriile serviciilor de impozite și taxe din cadrul Primăriei Municipiului Zalău, CEC, prin P.O.S, prin ordin de plată sau internet banking, bonificația este de 4 % pentru contribuabilii persoane fizice care plătesc cu anticipaţie impozitul/taxa pe clădiri, impozitul/taxa pe teren şi impozitul pe mijloacele de transport, datorate pentru întregul an 2024, până la data de 31 martie a anului 2024.
În cazul achitării online prin intermediul site-urilor www.zalausj.ro, www.ghiseul.ro, cât și prin intermediul stațiilor de plată de tip SelfPay, bonificația este de 8 % pentru contribuabilii persoane fizice care plătesc cu anticipaţie impozitul/taxa pe clădiri, impozitul/taxa pe teren şi impozitul pe mijloacele de transport, datorate pentru întregul an 2024, până la data de 31 martie a anului 2024.
În cazul contribuabililor persoane juridice, indiferent de metoda de plată aleasă de către aceștia, bonificația este 4 %.
Și în acest an, se acordă gratuitate pentru elevi și pensionari la transport public în comun, menținerea cotei aplicate asupra valorii impozabile la clădirile nerezidențiale deținute de persoane fizice, la 0,3%, cotă redusă de la 1,3%; menținerea cotei aplicate asupra valorii impozabile la clădirile nerezidențiale deținute de persoane juridice, la 1%, cotă redusă de la 1,3%; menținerea facilității fiscale constând în scutirea sau reducerea de la plata taxei speciale de salubrizare pentru activitatea de deratizare și dezinsecție, acordată anumitor categorii de persoane, conform HCL nr. 376/2017; scutiri de la plata impozitului/taxei pe clădiri și a impozitului/taxei pe teren pentru 11 categorii de clădiri și terenuri.
Pe de altă parte, pentru clădirile și terenurile neîngrijite impozitul rămâne majorat cu 300%.
Scutirile, bonificațiile și gratuitățile menționate se acordă din oficiu tuturor persoanelor care au beneficiat de aceste facilități și în anul 2023.
Pentru cazurile noi, beneficiarul poate solicita acest lucru prin intermediul unei cereri depuse la primărie sau online, accesând site-ul www.zalausj.ro, secțiunea Servicii electronice/Conectare fără autentificare/Cerere scutire impozit.