Cele cinci asistente și medicul angajat cu jumătate de normă la creșele Voinicel și Meseș trec din subordinea contractuală a Ministerului Educației în subordinea administrației locale. În baza unui protocol încheiat între Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Ministerul Dezvoltării, începând cu 1 ianuarie 2024, de angajarea cadrelor medicale în creșe, grădinițe și unități de învățământ preuniversitar de stat se ocupă primăriile.
Vineri, la sediul Primăriei Zalău, a avut loc o întâlnire în cadrul căreia s-a discutat aplicarea Ordinului comun al celor trei ministere. Municipalitatea a anunțat că cele șase cadre medicale care-și desfășoară activitatea la Voinicel și Meseș vor funcționa în subordinea Direcției de Asistență Socială Zalău – Serviciul Cabinete medicale școlare și Asistență medicală comunitară. Luni, 5 februarie, în cadrul unei ședințe de Consiliu Local va fi supus la vot proiectul de hotărâre privind semnarea protocolului de predare-primire a personalului medical.
”Primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, a avut o întâlnire cu directorul Direcției de Sănătate Publică, Ligia Marincaș, directorul Creșei Voinicel, Valentina Săuca și reprezentanți din cadrul instituției și ai Direcției de Asistență Socială în vederea aplicării prevederilor Ordinului nr. 3040/114/670/2024. Acest Ordin prevede aprobarea Procedurii privind predarea-preluarea personalului medical de specialitate din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, inclusiv din unităţile de învăţământ special de stat, şi a celui din creşele publice arondate unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat în structura de personal medico-sanitar angajat de autorităţile administraţiei publice locale. La nivelul Municipiului Zalău, Creșa Voinicel, care are în structură și Creșa Meseș, este unitatea de învățământ preuniversitar în cadrul căreia își desfășoară activitatea 6 cadre medicale, pentru care se aplică prevederile legale menționate”, se arată în informarea de presă a Primăriei Zalău.
Potrivit ordinuui comun, în toată țara, personalul medical de specialitate din unităţile de învăţământpreuniversitar de stat, inclusiv din unităţile de învăţământ special de stat şi cel din creşele publice arondate unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, este preluat în structura de personal medical, angajat de autorităţile administraţiei publice locale începând cu data de 1 ianuarie 2024, în baza protocolului de predare-preluare aprobat prin ordin*3) comun al ministrului educaţiei, al ministrului sănătăţii şi al ministrului’ dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, pentru personalul medical de specialitate finanţat de către Ministerul Educaţiei până la data de 31 decembrie 2023.
Același act normativ stipulează că finanţarea cabinetelor medicale din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, inclusiv din unităţile de învăţământ special şi a celor din creşele publice arondate unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, în ceea ce priveşte cheltuielile de personal, se asigură conform prevederilor art. 3 şi 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale, aprobată prin Legea nr. 174/2011, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2024.
Până acum, Ministerul Educației asigura finanțarea acestor cabinete medicale.