România a achiziționează de la polonezi 62 de trenuri electrice noi, destinate transportului feroviar de persoane pe rute scurte.
Valoarea celor trei contracte de achiziție, în baza cărora se cumpără trenurile, este de 3,02 miliarde de lei
“Acestea sunt destinate îmbunătățirii serviciilor de transport călători de scurt parcurs în România. Noile trenuri vor circula pe 10 rute electrificate și vor deservi mai multe centre urbane mari din toate regiunile României: Constanța, Ploiești, Buzău, Focșani, Bacău, Iași, Suceava, Brașov, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Bistrița, Cluj Napoca, Arad, Timișoara și Reșița, la care se adaugă municipiul București”, spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Trenurile achizitionate de la compania poloneză PESA au o capacitate de transport de 224 locuri și facilități pentru persoane cu mobilitate redusă (locuri și toalete speciale).
Trenurile vor putea circula cu o viteză maximă 160 km/h și sunt dotate cu sisteme digitale de informare a călătorilor, prize pentru încărcare, porturi USB, WiFi.
Livrarea trenurilor se va face începând din 2026.
“Achiziționarea acestor trenuri este finanțată prin Fondul European de Modernizare, în urma unui proiect coordonat de Ministerul Transporturilor în vara anului trecut, ceea ce face posibil ca ARF să utilizeze fondurile disponibile prin PT 2021-2027 pentru achiziția altor 60 de trenuri electrice. Astfel, următoarele trenuri achiziționate vor deservi și alte municipii”, a precizat Sorin Grindeanu.