”Rațiunea pornește de la cunoaștere pentru a ajunge la credință”. (Sfântul Vasile cel Mare)
”Totul este schimbător, pentru ca să îndreptăm iubirea inimii noastre spre cele neschimbătoare.” (Sfântul Grigore din Nazianz)
”Se tem de moarte doar cei care nu cred în Înviere.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Dragi cititori, Biserica Ortodoxă și Greco-Catolică ne invită astăzi să-i așezăm pe soclul conștiinței noastre pe sfinții Vasile cel Mare, Grigore din Nazianz, sau Grigore Teologul, și Ioan Gură de Aur, cunoscut și ca Ioan Hrisostom.
Viața acestor trei personalități ilustre ale secolului IV este un itinerar al strădaniei morale și o resursă temeinică de cultivare a virtuților. Cei trei au trăit în aceeași epocă și s-au confruntat cu provocări similare. Sfântul Vasile și sfântul Grigore s-au născut amândoi în anul 330, iar sfântul Ioan s-a născut în anul 349.
Sfântul Vasile s-a născut în Cezarea Capadociei, unde ulterior a fost hirotonit și ales ca arhiepiscop în anul 370. El a luptat împotriva ereziilor vremurilor și a dus o luptă impetuoasă în vederea apărării dogmelor de credință, folosind vigoarea slovelor. Și-a atras astfel mânia împăratului Valens și a suferit multe suplicii din partea lui. La marginea orașului Cezarea, prin munca și mărinimia sfântului Vasile, a luat ființă o adevărată cetate a carității, sanatorii, azile, spitale, laboratoare și școli de meserii.
Sfântul Grigore s-a născut la Nazianz, un oraș din Asia Mică. A făcut multe călătorii pentru a se instrui și o vreme l-a urmat în singurătate pe prietenul său bun Vasile cel Mare. A fost sfințit preot, apoi episcop de Sasima și a devenit pentru scurt timp arhiepiscopul Constantinopolului, dar, din cauza grupărilor rivale care sfâșiau biserica sa, în anul 383 s-a retras la Nazianz, unde a rămas până la moarte, dedicându-se rugăciunii și lucrărilor teologice.
Sfântul Ioan s-a născut în marele centru cultural și religios Antiohia, ca fiu al unui ofițer din armata imperială. După o perioadă de asceză aspră în munți, Ioan s-a întors în Antiohia și a fost sfințit preot în anul 386. Geniul și arta sa oratorică i-au creat numele. În timpul celor 12 ani de preoție el i-a combătut pe eretici și s-a străduit din toate puterile pentru formarea morală a credincioșilor săi. Râvna sa de predicator implacabil, dragostea pentru săraci, pentru adevăr și dreptate i-au făcut mulți dușmani. Depus din drepturi și în drum spre ultimul său exil în regiunea munților Caucaz, în ziua de 1 septembrie a anului 407, Ioan și-a încredințat sufletul imbatabil în mâinile lui Dumnezeu și trupul unui mormânt pe țărmul Mării Negre.
Dragilor, să fim recunoscători pentru viețile acestor eroi ai binelui, pentru didacticismul viu ce le-a sculptat acțiunile si pentru faptul că avem astfel de modele care să ne înaripeze credința.
Într-o lume cu telefoane ”smart” și inteligență artificială, a vorbi despre valori morale și sfinți este ceva desuet și nerod, ba chiar manipulator. Dar să nu uităm, așa cum ne spunea marele erudit Petre Țuțea, că ”sfântul are forța de coeziune a pietrei”, că sfântul e superior geniului ”fiindcă ideea de sfințenie e legată de ideea de minune”, că ”sfinții sunt singurii oameni care nu se înfioară în fața morții” și că ”a fi sfânt înseamnă a fi suveranul tău perfect”.
Așadar, să-i onorăm astăzi pe acești sfinți printr-un distins gest al inimii, prin recunoștință și jind după valori și perfecțiune.
La mulți ani tuturor celor care poartă numele de Vasile, Grigore și Ioan!