Cehu-Silvaniei este o urbe pitorească, cu aproximativ 8 mii de locuitori, români și maghiari, în proporții relativ egale, situat la circa 34 de kilometri de Zalău.
Unitatea administrativ – teritorială este formată din oraşul Cehu Silvaniei, care e centrul administrativ, inclusiv Colonia Poiana, și satele componente: Ulciug, Nadiş, Motiş şi Horoatu Cehului.
Primarul Balint Ervin, deși se află la primul său mandat, nu este străin de politică, având la activ nu mai puțin de 3 mandate de consilier local, în administrația orașului Cehu-Silvaniei. În vârstă de 47 de ani, cu studii superioare economice și cu o carieră de contabil în spate, la o școală din oraș, edilul gospodărește cum se pricepe mai bine destinele comunității sale. Formând o echipă imbatabilă cu cei din administrația locală, au atras o mulțime de fonduri din toate sursele posibile, pentru a implementa proiecte de investiții, pentru a reabilita și dezvolta sub toate aspectele atât orașul Cehu-Silvaniei, cât și localitățile din împrejurimi.
Dacă vorbim despre hărnicie, probabil că și tinerețea edilului cât și viziunea clară și calculată a acestuia despre viitor au dus la finalizarea a nu mai puțin de 14 investiții, toate menite să ridice standardele de trai la un nivel european. Astfel că, din bugetul local, chibzuiți până la ultimul leu, s-au cheltuit, pentru cele 14 proiecte finalizate, peste 2.806.627 lei, acest lucru dovedind încă o dată profesionalismul și atenția pentru binele cetățenilor, din partea Primăriei. Printre proiectele deja finalizate amintim: Extindere Rețele de Canalizare în localitățile Motiș, Ulciug, Nadiș și Horoatu Cehului (PNDL – valoare totală 20.763.959,20 lei/ buget local 81.000 lei), prin AFIR s-a finalizat sistemul electronic de plată online a taxelor și impozitelor locale în orașul Cehu-Silvaniei (finanțare totală de 986.000 lei), Execuție parcare Gh. Pop de Băsești și Reconfigurare și modernizare spații verzi, trotuare și parcări (finanțare exclusivă din buget propriu – 231.870,79 lei), Reconfigurare și modernizare spații verzi, trotuare și parcări în cartierul Avram Iancu (buget propriu – 440.330 lei), Reparații drumuri-covor asfaltic Dozsa, Nameny, Kossut (13.296 mp), proiect cu o valoare de investiție de 833.640,26 lei, Reparații drumuri-covor asfaltic Parcări 1 Decembrie, Păcii, Cloșca-buget local 199.947,64 lei, Reparații drumuri și asfaltat pe 1 Decembrie, Someșului, Petofi, finanțat tot din bugetul local cu 549.395,24 lei, s-au pietruit străzi în satul aparținător Ulciug (investiție de 198.968 lei, suportată tot de la bugetul propriu), prin programul Rabla Plus a fost achiziționat un autoturism Dacia Duster cu 115.000 lei din bugetul local, pentru a servi deplasărilor necesare, 5 platforme de colectare selectivă au fost amplasate în Cehu – Silvaniei (68.000 lei, buget local) în parteneriat cu Coracor Oradea, Reparații acoperiș sală sport Libertății, proiect finanțat cu alte 10.000 de lei tot din bugetul local, Achiziționare materiale reparații cămin cultural Motiș (redevență), investiție în valoare de 17.330 lei – buget local, Achiziționare materiale reparații cămin cultural Nadiș (30.000 lei – buget local) și Amplasarea de marcaje rutiere pe străzi în Cehu-Silvaniei (30.821 lei – buget local).
În execuție se află un număr de 4 proiecte de investiție, și anume: cu finanțare prin POR/ADR cu o valoare totală de 14.359.183 lei (1.000.000 lei – buget local) se reabilitează, modernizează și dotează Liceul Tehnologic Gheorghe Pop de Băsești Cehu-Silvaniei, prin ANL, cu 7.699.164 lei valoare totală proiect, se construiesc un număr de 20 de apartamente (pentru specialiștii în sănătate și personalul navetist din învățământ), Modernizare str. Coșbuc (valoare totală 2.888.023 lei din care 119.704 lei buget local), Modernizare DC16 Nadiș, prin PNI “Anghel Saligny” – valoare totală 4.019.947 lei-buget local 86.466 lei, Modernizare DC11 Ulciug și străzile 7 și 9 Nadiș prin PNI “Anghel Saligny”, cu o investiție de 3.806.762 lei din care 1.011.160 lei de la bugetul propriu, Modernizare str. Bartok Bella, Dosza Gyorgy, Petoffi Șandor, Crișan lot 2, Câmpului (CNI) – restul lucrărilor finanțate fiind prin PNI “Anghel Saligny” cu un total de 10.175.389 lei, din care 1.498.000 lei buget local, iar cu studiul de fezabilitate finalizat sunt două proiecte suportate din bugetul propriu – Lucrări tehnico-edilitare și sistematizare pe verticală, precum și amenajarea a 20 de locuri de parcare pentru bloc ANL pomenit mai sus, ambele în valoare de 529.760 lei. Tot în derulare, cu 2.290.950 lei investiție generală AFM, din care 389.432 lei din buget propriu, se află un proiect de eficientizare energetică la Școala Gimnazială “Gyulaffi Laszlo” Cehu-Silvaniei, Corp 1.
În faza de autorizare se află 3 proiecte: Modernizarea str. Ady Endre, Renei, Depoului și Izvorului Cehu Silvaniei, Modernizarea str. Nucilor, Dragffi Janos, Ciocârliei, Livezilor și Eroilor și Modernizare tronson str. 2 și 6 Horoat, iar în stadiu de atribuire contract de execuție este investiția prin AFM care are în vizor Eficientizarea energetică și modernizarea iluminatului public, cu un cuantum de 3.152.314 lei, din care 406.826 lei vor fi asigurați din banul local.
Ca și obiective de viitor, urmează să se implementeze niște proiecte de dezvoltare și de investiții pe plan local, asigurate din bugetul propriu. Acestea vor viza repararea și asfaltarea drumurilor din Motiș, reparații în cartierele Victoriei și Fântânei, amenajarea unui parc în Ulciug, lucruri care vor costa nici mai mult nici mai puțin de 616.000 lei. De asemenea, prin PNRR cu contract de finanțare în valoare de 3.494.417 lei urmează a se dota cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale absolut toate unitățile de învățământ, iar prin AFM, 1.198.326 lei valoare investiție, se vor înființa 5 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice. Se dorește, de asemenea, achiziționarea de microbuze electrice, un proiect centralizat prin ISJ. În stadiu de evaluare se află documentele necesare pentru un parc fotovoltaic, pentru construirea a încă 15 insule de reciclare selectivă și amenajarea, cu covor de cauciuc, a unui teren de joacă pe strada Avram Iancu. S-au depus deja solicitări la CNI și pentru înființarea unei creșe Tip 40 pentru copiii din Cehu Silvaniei și nu numai, precum și pentru construirea unui bazin de înot didactic. Se așteaptă răspunsul în legătură cu cele două proiecte.
În fază de propunere se află și ideea de a reabilita fântâna medievală a orașului și de a o introduce pe harta cu obiective turistice. Se va eficientiza, de asemenea, din punct de vedere energetic, Școala Gimnazială “Gylaffi Laszlo”, Corp 2, se extinde rețeaua de gaze și înspre satele limitrofe, se va trece la transformarea Grădiniței în Creșă, se va reabilita și dota cu materiale didactice Grădinița cu Program prelungit din Cehu Silvaniei.
,,Din punct de vedere al administrării orașului nostru, sunt mai mult decât mulțumit, ținând cont de faptul că noi nu am avut spital… În 2023 am inaugurat, în parteneriat cu Consiliul Județean Sălaj și cu Spitalul Județean de Urgență Zalău, un ambulatoriu modern, dotat la standarde europene, pentru binele comunității noastre. Vă rog să mă credeți, sânge am transpirat pentru a avea această unitate spitalicească, la care în prezent lucrează 9 medici de specialitate. Am mai avea nevoie primordială de un cardiolog și de un chirurg care să fie prezent pentru cazurile de prim ajutor. La Crăciun am oferit pachete pentru absolut toți copiii noștri și pentru vârstnici, de asemenea. Am organizat un concert de colinde tradiționale iar astă vară am oferit o deosebită atenție evenimentului organizat de 1Iunie – Ziua Copilului, toate acestea din bugetul Primăriei. De anul trecut, cetățenii noștri au taxe reduse, în urmă sesizării făcute de către mine. În prezent, ne aflăm la început de an, iar prin intermediul dumneavoastră aș dori să mulțumesc tuturor cetățenilor noștri pentru faptul că au fost înțelegători și au trecut peste deranjul cauzat de executarea atâtor lucrări. Le doresc să se bucure de rezultate, de realizări, să aibă parte de multă sănătate și să știe că, oriunde se execută o lucrare, este în favoarea cetățenilor. Am încredere că vor rămâne alături de mine și pe viitor, pentru a duce la bun sfârșit această muncă asiduă, care trebuie să continue, pentru binele comunității noastre minunate”, spune primarul de la Cehu Silvaniei, Balint Ervin.