Cel mai eminent călugăr al primelor secole creștine și cel care a inițiat viața monahală a trăit până la vârsta de peste o sută de ani și a lăsat posterității un bogat tezaur spiritual și moral. Sfântul Antonie cel Mare, sau Antonie Egipteanul este omagiat astăzi de întreaga creștinătate de rit bizantin, cât și latin. Viața, caracterul și deprinderile acestui sfânt au fost cuprinse cu măiestrie într-unul dintre cele mai frumoase modele biografice realizate de sfântul Atanasie, cel care i-a fost prieten și ucenic zelos.

Antonie s-a născut la Como, în centrul Egiptului, într-o familie creștină înstărită. La vârsta de douăzeci de ani, în urma unei chemări interioare, tânărul s-a retras într-un ținut pustiu și ostil, printre vechi morminte părăsite, după care s-a instalat în deșertul adânc, pe muntele Kolzim, în apropierea Mării Roșii, unde, timp de 80 de ani, a dus o viață de pustnic. În singurătate, Antonie a devenit exemplul cel mai strălucit și stimulativ pentru tot ceea ce înseamnă austeritate, sacrificiu, suferință și credință.

Chiar dacă în vremea aceea nu existau mijloacele de comunicare pe care noi le avem astăzi, escapada spirituală a lui Antonie a iradiat împrejurimile și, mai mult, oameni din întregul Orient au început să-l caute, să-i ceară sfatul și să se întărească sufletește. Singurele momente în care Antonie a părăsit sihăstria au fost atunci când s-a dus la Alexandria pentru a-i încuraja pe creștinii persecutați de împăratul Maximilian Daia și pentru a-l susține pe Atanasie care era asuprit de partidul pro-arian.

Sfântul Antonie a murit la locul pustniciei sale, în anul 356.

Dragi cititori, când acești coloși ai nobleței și forței interioare, precum a fost și sfântul Antonie, înarmați cu idealul suprem, se retrăgeau în adâncurile lumii, ei nu se separau de lume, ci se pregăteau pentru a fi mai folositori pentru lume. Atunci când ei se lăsau pradă singurătății și lipsurilor, ei își ofereau întreaga ființă și toate forțele pentru a-L cunoaște în profunzime pe Christos și pentru a aduce în ei un strop din divinitatea Lui. Este vital ca și noi să ne retragem în spațiile sacre, în templele noastre interioare, reflectând, odihnindu-ne, întremându-ne, pentru a putea întâlni o mai bună versiune a noastră, pentru a ne cunoaște adevărata identitate și pentru a-L descoperi pe Cel care este mereu dispus să se arunce în toate abisurile pentru a ne salva.

Post Views: 574