Guvernul vrea să prelungească plafonarea adaosurilor comerciale la produsele de bază și după data de 31 ianuarie, când expiră actul normativ care a plafonat prețurile până în prezent.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că pe lista alimentelor cu preț plafonat ar putea fi introduse și alte produse față de cele care au prețul plafonat în prezent. Unul dintre alimente ar fi carnea de miel. Justificarea prelungirii plafonării vine din faptul că produsele de bază stipulate în ordonanța din 2023 au fost semnificativ mai ieftine față de anul 2022.

„Îmi doresc ca familiile cu venituri mici şi medii din România să poată cumpăra alimentele de bază cu adaos comercial redus, pentru că, să fim foarte sinceri, indicele preţului de consum lunar arată că acele alimente care au fost transpuse prin acea ordonanţă au o scădere semnificativă în anul 2023, până la 28% faţă de anul 2022, unde preţurile erau cu plus 18%”, a precizat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Șeful MADR a mai precizat că, în privința cărnii de miel, decizia va fi luată numai după ce va avea un dialog cu retailerii şi procesatorii.

Alimentele care vor putea avea prețul plafonat, urmare a plafonării adaosului comercial, sunt: pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialităţi; lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT; brânză telemea de vacă vrac; iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame; făină albă de grâu “000” până la 1 kg; mălai pănă la 1 kg; ouă de găină calibrul M, ulei de floarea-soarelui până la 2 l; carne proaspătă pui (carne pui, în aplicarea ordonanţei de urgenţă în vigoare, înseamnă: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os şi aripi de pui, varianta standard); carne proaspătă porc (carne porc lucru, pulpă porc cu os şi fără os, spată de porc); legume proaspete vrac (roşii, ceapă, castraveţi, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca şi ardei capia, usturoi): fructe proaspete vrac (mere roşii şi mere golden, prune, pere, struguri de masă); cartofi proaspeţi albi vrac; zahăr alb tos până la 1 kg; orez – bob rotund – cu gramaj cuprins între 0,5 – 1,5 kg; cozonac; bulion de roșii; smântână – 12% grăsime; margarină; drojdie; carne tocată.