Școlile au termen 5 zile să dea părinților tichetele educaționale în valoare de 500 de lei de la data primirii acestora de la inspectoratele școlare, se arată în ordinul ministerului Educației și ministerului Fondurilor Europene cu regulile de distribuire a acestor carduri, document obținut de Edupedu.ro. Tichetele educaționale ar urma să ajungă la beneficiari în următoarele zile, acum existând baza legală pe care o așteptau școlile, după mai multe amânări ale autorităților semnalate într-o serie de articole de Edupedu.ro. Termenul de primire era începutul anului școlar, adică acum 4 luni.
Peste 500 de mii de părinți așteaptă din octombrie să primească tichetele educaționale cu care să poată cumpăra rechizite și haine elevilor. Edupedu.ro a scris miercuri după-amiază, 10 ianuarie, că, deși ajunseseră acum în posesia inspectoratelor școlare, tichetele de 500 de lei care se acordă din fonduri europene nu pot fi distribuite din două motive: nu toate școlile le-au ridicat de la inspectorate, iar cele care le-au ridicat nu au primit procedura prin care să le dea părinților.
- Ordinul comun care reglementează procedura obținut de Edupedu.ro a fost emis de Ministerul Educației (ME) și Ministerul Proiectelor și Investițiilor Europene (MIPE) și poate fi consultat mai jos în articol
Potrivit documentului, nu există o dată limită până la care beneficiarii cu siguranță primesc cardurile de la școli, însă există menționat un termen de 5 zile lucrătoare de la primirea plicurilor de la Inspectoratul şcolar Județean/ Inspectoratul școlar al Municipiului Bucuresti în care unitățile de învățământ de stat să distribuie beneficiarilor finali eligibili suporturile electronice pentru tichete sociale pentru sprijin educațional.
Miercuri după-amiază, 10 ianuarie, mai multe școli din județele Brașov, Constanța, Suceava, Ilfov și Giurgiu contactate de Edupedu.ro pentru a afla dacă erau în posesia cardurilor ne-au spus că inspectoratele școlare județene nu le-au chemat pentru a ridica tichetele. “Nu avem cardurile pentru că nu ne-a spus de la Inspectorat să venim să le luăm, așteptăm să ne zică”, spune o secretară a unei școli din Constanța.
Tot în 5 zile de la primirea cardurilor în școli de la inspectoratele școlare, școlile transmit inspectoratelor listele de distribuție a suporturilor electronice către destinatarii finali, conform ordinului comun MIPE – ME din 10 ianuarie 2024.
Mai multe modele de documente pentru școli, inclusiv de model de proces verbal predare-primire pot fi consultate mai jos în articol.
Iată procedura de distribuire a cardurilor:
„(…) (5) Fiecare suport electronic nominal pentru tichete sociale pentru sprijin educațional, va fi livrat într-un plic colector pe care se află imprimată sigla Guvernului României și a Uniunii Europene, împreună cu mențiunea „Tichet Social pentru Sprijin Educational”, „Proiect cofinanțat prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027” și pe care sunt indicate numele și prenumele beneficiarului, numele și prenumele reprezentantului legal/tutore, denumirea şi adresa unității de învățământ. Plicul colector conține şi un plic cu codul PIN, sigilat separat. Emitentul pune la dispoziția Inspectoratelor școlare județene/Inspectoratul școlar al Municipiului Bucureşti lista unităților afiliate care acceptă tichete sociale pentru sprijin educațional, din județul de reședință al beneficiarului.
Art. 2
(1) Fiecare tichet social pe suport electronic pentru sprijin educațional este valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost înseriat de către unitatea emitentă și va conține următoarele informații înscrise pe suportul electronic sau stocate într-un alt mod în acesta:
a) numele si adresa emitentului şi datele sale de identificare;
b) perioada de valabilitate a suportului electronic;
c) numele, prenumele şi codul numeric personal al destinatarului final eligibil si ale unui reprezentant legal/tutore;
d) interdicția de a fi utilizat pentru alte scopuri decât cel pentru care a fost emis.
(2) Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educational se utilizează în anul şcolar în care se acordă, în intervalul anilor școlari 2023-2027, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.
(3) Sumele rămase neutilizate aferente tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional se returnează beneficiarului – MIPE de către unitatea emitentă, în termen de 30 de zile de la data expirării duratelor de valabilitate ale acestora”, scrie în document.
Distribuirea/returnarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional
„Art. 3
(1) Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul școlar al Municipiului Bucureşti,
recepționează cantitativ plicurile expediate de emitent.
(2) Recepția se face în baza listei suporturilor electronice pentru tichete sociale pentru
sprijin educational emise/expediate transmisă de către Emitent.
(8) După finalizarea recepției, membrii comisiei de recepție întocmesc un proces verbal recepție, conform modelului prevăzut in anexa nr. 1 la Procedură.
(4) În cazul în care sunt recepționate plicuri desigilate, Inspectoratul școlar județean/
Inspectoratul școlar al Municipiului București intocmeste un proces-verbal de constatare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta Procedură.
(5) După finalizarea recepției plicurilor cu suporturi electronice pentru tichetele sociale
pentru sprijin educațional, Inspectoratele şcolare județene/ Inspectoratul școlar al Municipiului Bucureşti predau unităților de învățământ, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, suporturile electronice emise pentru beneficiarii finali eligibili din fiecare unitate de învăţământ de stat.
Modelul de proces-verbal de predare/primire a suporturilor electronice pentru tichete
sociale pentru sprijin educațional în vederea distribuției către beneficiarii finali este prevăzut în anexa nr. 3 la prezenta Procedură.
(6) Stadiul repartizării tichetelor sociale către beneficiarii finali se actualizează de unitățile de învățământ în interfața SIIIR și se transmite automat în aplicația informatică prevazută la art. 6 alin. (4) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 83/2023, cu modificările și completările ulterioare.
(7) În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea plicurilor de la Inspectoratul şcolar
Județean/ Inspectoratul școlar al Municipiului Bucuresti, unitățile de învățământ de stat distribuie beneficiarilor finali eligibili suporturile electronice pentru tichete sociale pentru sprijin educational și transmit Inspectoratelor scolare judetene/ Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucuresti listele de distribuție (format scanat pdf si format editabil Excel). Modelul Listei de distribuție a suporturilor electronice către destinatarii finali este prezentat în anexa nr. 4 la prezenta Procedură.
(8) În aplicația informatică prevăzută la art. 6 alin. (4) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 83/2023, cu modificările si completările ulterioare, se va implementa
funcționalitatea de export pentru cardurile distribuite beneficiarilor finali.
(9) În termen de 3 zile lucrătoare, după primirea listelor de distribuție de la unitățile de
învăţământ de stat, Inspectoratele școlare judetene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucuresti verifică, centralizează si transmit, către Direcția Generală Implementare POAD din cadrul Ministerului Investiţiilor și Proiectelor Europene, listele de distribuție a suporturilor electronice pentru tichete sociale pentru sprijin educational, documente format pdf. și Excel.
Plicul care conține tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educational
trebuie deschis numai de părintele/reprezentantul legal/tutorele al cărui nume se regăsește pe plicul colector.
(2) La punctele de distribuire a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin
educational, unitățile de învățământ expun, la loc vizibil, cel puțin un afiș în format A3 (297 mm x 420 mm) sau mai mare, cuprinzând informații despre program, Fondul european de dezvoltare regională și Fondul social european plus, sprijinul financiar al uniunii europene, emblema Guvernului României, emblema uniunii europene gi titlul proiectului, fără a stigmatiza destinatarii finali eligibili.
(3) Reprezentanții unităților de învăţământ de stat care distribuie tichetele sociale pe suport
electronic pentru sprijin educational atenționează beneficiarii finali cu privire la faptul că acestea trebuie sa fie folosite numai pentru achiziționarea de produse pentru sprijin educational, aşa cum acestea sunt definite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2023, cu modificările și completările ulterioare, respectiv rechizite, vestimentație si alte articole necesare pentru frecventarea scolii.
Art.5
(1) Plicurile care nu au putut fi distribuite părintelui/reprezentantului legal/tutorelui pe
numele căruia a fost emis suportul electronic sunt păstrate intacte la unitatea de învățământ și sunt returnate Inspectoratului scolar judetean / Inspectoratului școlar al Municipiului Bucuresti, la finalul anului şcolar.
(2) Unitatea de învățământ realizează demersurile de înmânare a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional rămase nedistribuite către beneficiarul final, cel puțin o dată pe lună.
(3) Unitățile de învățământ transmit, în termen de 3 zile de la finalul anului școlar,
inspectoratelor şcolare județene/ Inspectoratului școlar al Municipiului București, odată cu
plicurile nedistribuite pentru anul şcolar în curs, lista destinatarilor finali eligibili cărora nu le-au putut fi distribuite tichetele sociale pe suport electronic (în format pdf si editabil în format Excel) — conform modelului prevăzut în anexa nr. 5 la prezenta Procedură.
(4) Inspectoratele școlare judetene/ Inspectoratul Școlar al Municipiului Bucurest
centralizează/actualizează la nivel de judeţ/ Municipiul Bucureşti listele destinatarilor finali
eligibili cărora nu le-au putut fi distribuite până la finalul anului şcolar suporturile electronice pentru tichete sociale pentru sprijin educational.
(5) În termen de 3 zile Inspectoratele scolare județene/ Inspectoratul Școlar al Municipiului
Bucureşti centralizează/actualizează la nivel de judet/ Municipiul Bucureşti si transmit
Ministerului Investitiilor şi Proiectelor Europene anexa. 6. Situatia Centralizatoare — plicuri / tichete sociale pe suport electronic predate către unitățile de învățământ din judet.
Capitolul 3: Mecanism de implementare
Art.6
(1) Lista cu beneficiarii finali se actualizează lunar sau ori de câte ori este nevoie, în cursul anului cșolar în care se acordă sprijinul și este disponibilă în aplicația informatică. Lista
actualizată este pusă la dispoziţia Ministerului Investitiilor si Proiectelor Europene în cadrul aplicației dezvoltate de către Serviciul de Telecomunicatii Speciale, în vederea virării către
unitatea emitentă a sumelor aferente tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin
educational astfel:
a) valoarea nominală – într-un cont distinct disponibil cu afectațiune specială deschis la Trezoreria Statului, cont din care unitatea emitentă virează sumele încasate în conturile prevăzute la art. 9 alin. (7) din Ordonanta de urgență a Guvernului nr. 83/2023, cu modificările şi completările ulterioare, deschise la institutii de credit;
b) costul aferent emiterii și livrării suportului electronic – în contul deschis la Trezoreria Statului prevăzut la art. 6 alin. (1) din Ordonanta de urgență a Guvernului nr. 146/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Inspectoratele şcolare judetene/ Inspectoratul Şcolar al Municipiul Bucureşti centralizează Iunar actualizările la listele de distributie a suporturilor electronice pentru tichetele sociale pentru sprijin educational la nivelul județului/ Municipiului Bucuresti şi le transmit Ministerului Investiţiilor si Proiectelor Europene, până cel mai târziu la data de 5 a Iunii următoare celei de referință.
(3) Unitățile de invitimant introduc în interfata S.LLLR și se transmit automat informatiile actualizate către aplicatia informatică prevazuta la art. 6 alin. (4) din Ordonanta de urgență a Guvernului nr. 83/2023, cu modificările si completările ulterioare, cel mai târziu în ultima zi a fiecărei luni, actualizări la listele initiale cu destinatarii finali, posesori de tichete sociale, pe suport electronic pentru sprijin educational care au devenit neeligibili urmare a unor situatii
exceptionale.
(4) Ministerul Educatiei transmite către Ministerul Investitiilor și Proiectelor Europene, până cel mai târziu în data de 5 a fiecărei luni, listele centralizate cu destinatarii finali deveniți
neeligibili, atât in format editabil, excel cât i în format pdf. Listele centralizate vor fi exportate din aplicatia informatică prevazuta la art. 6 alin. (4) din Ordonanta de urgenţă a Guvernului nr. 83/2023, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) În vederea soluţionării petițiilor, inadvertenfelor adresate de către solicitanti Ministerului Educatiei, se utilizează aplicatia informatică pusă la dispozitie de către Serviciul de
Telecomunicatii Speciale.
Art. 7
(1) În colaborare cu inspectoratele scolare judetene/Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene planifică și realizează misiuni de control în legătură cu eligibilitatea persoanelor care se regăsesc pe liste destinatarilor finali eligibili si la modul de utilizare a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educational. În cazul în care personalul Ministerului Investitiilor şi Proiectelor Europene identifică faptul că tichetele sociale, pe suport electronic, pentru sprijin educational nu au fost utilizate în scopul prevăzut la art. 4 alin. (4), se dispune restrictionarea utilizării acestora.
(2) Datele personale ale destinatarilor finali sunt colectate, stocate şi gestionate cu respectarea dispozitiilor Regulamentului (UE) nr. 2016/679 al Parlamentului European si al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protectia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulatie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protectia datelor).
Art. 8 – Măsurile auxiliare pentru acordarea de tichete sociale pe suport electronic vor fi
puse în aplicare de către Ministerul Educatiei, în conformitate cu art. 5 alin. (1)-(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2023, cu modificările și completările ulterioare. In termen de maxim 30 de zile Inspectoratele școlare judetene/Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti transmit Ministerului Investitiilor și Proiectelor Europene anexa nr. 7 Sinteză măsuri auxiliare pentru sprijin educaţional.
Art. 9 – Anexele nr. 1 -7 fac parte integrantă din prezenta Procedură”.
FOTO DOCUMENT Ordinul comun ME MIPE din 10.01.2024:
- Anexe:
Informații de context
Tichetele în valoare de 500 de lei se pot folosi doar pentru a cumpăra rechizite și îmbrăcăminte pentru școală și ar fi trebuit inițial să ajungă la copii și părinți în luna octombrie, dar au fost numeroase extinderi de termene ale OUG nr. 83/2023.
Ar trebui să primească carduri în total 486.317 de beneficiari care au fost validați deja, iar alți peste 63 de mii sunt în curs de validare și ar putea fi incluși pe listă, a transmis STS pentru Edupedu.ro în luna decembrie.
La finalul primului modul de școală, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunța într-o postare pe Facebook că a finalizat modelul cardurilor pe care părinții le pot folosi pentru a cumpăra rechizite pentru copii. Nu era precizat însă și când vor primi aceste carduri. Ordonanța de urgență nr. 83/2023 menționează doar că cei 500 de lei vor fi acordați într-o singură tranșă, dar nu există și un calendar anunțat.
Pe 20 octombrie, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin a anunțat că se extinde termenul de depunere al cererilor până pe 26 noiembrie. Edupedu.ro a scris că în aceeași zi, a fost lansată și licitația pentru achiziția cardurilor cu care părinții pot cumpăra rechizite și îmbrăcăminte pentru elevii defavorizați.
Chiar dacă părinții nu mai trebuie să aducă adeverințe de venit, procedura de verificare a veniturilor și de acordare a tichetelor educaționale este una birocratică în continuare.
Pe 22 decembrie, tichetele educaționale de 500 de lei, care ar fi trebuit să ajungă la peste 500.000 de familii, au fost deblocate, după ce Serviciul de Telecomunicații Speciale susținea că listele finale nu au putut fi generate în mod automat întrucât nu au fost puse la dispoziție toate datele. Însă o parte a început să ajungă la beneficiari abia în ianuarie și restul stă în inspectorate școlare sau școli în așteptarea aplicării procedurii de distribuire către părinți de miercuri, 10 ianuarie.
Sursa edupedu.ro
Foto romaniatv.net