Bursele de merit se vor acorda pentru 30% din elevii fiecărei clase de a V-a, în ordinea descrescătoare a mediilor, începând cu luna ianuarie și prima plată se face pe 15 februarie 2024. Media luată în calcul pentru burse este media aritmetică, având două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute de elevi pe parcursul primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs, informează ministerul Educației.

 

Astfel, conform prevederilor art. 7 alin (1) lit. b) din Metodologia-cadru de acordare a burselor în anul școlar 2023 – 2024, aprobată prin ordinul ministrului educației nr. 6.238/08.09.2023, „bursele de merit se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, după cum urmează: 30% din elevii fiecărei clase a V-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor calculate, ca medie aritmetică, având două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute de elevi pe parcursul primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia”.

Prin urmare, se realizează suma tuturor notelor obținute de elevi la toate disciplinele, pe parcursul primelor două module din anul școlar 2023 – 2024, iar rezultatul obținut se împarte la numărul total de note obținute la toate disciplinele

Cifra rezultată, cu două zecimale, constituie media care va fi luată în calcul pentru acordarea burselor de merit pentru elevii clasa a V-a, potrivit ministerului Educației.

Sursa edupedu.ro