Unul dintre cele mai moderne laboratoare sanitar-veterinare din țară a fost inaugurat, vineri, 15 decembrie, la Zalău, în cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Investiția, în valoare de aproape un milion de euro, din care circa 80 la sută bani din bugetul de stat, a presupus extinderea spațiilor de lucru existente, precum și dotarea cu echipamente de ultimă generație.

La inaugurare au luat parte, alături de angajați, oficialități locale, județene, reprezentanți ai instituțiilor centrale.

Au onorat invitația președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, vicepreședintele ANSVSA, Ioan Olelei, vicepreședintele Camerei Deputaților, Lucian Bode, subprefectul Adriana Sabou, președintele Consiliului Județean, Dinu Iancu-Sălăjanu, primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, numeroși primari din județ, agenți economici, medici veterinari.

“Încă din anul 2000 am vrut ca laboratorul nostru și instituția pe care o reprezint să aibă o valență importantă în sistemul sanitar-veterinar național, fapt care, cu satisfacție vă spun, s-a realizat. În permanență am fost preocupat de dezvoltarea capacității analitice a laboratotului și, nu în ultimul rând, de eficientizarea acestuia. Încercăm, prin personal și prin tehnologiile pe care le avem, să răspundem tuturor provocărilor. Pe lângă investiția care a constat în modernizarea și construcția unui corp de clădire intermediar, am beneficiat și de două proiecte europene, derulate prin AFIR, care întăresc capacitatea analitică a laboratorului, cu scopul de a fi garantul certificării sănătății, salubrității produselor de origine animală și, nu în ultimul rând, protejarea sănătății animalelor și a mediului”, a declarat Mircea Martin, director executiv al DSVSA Sălaj.

Mircea Martin a mulțumit tuturor celor implicați în realizarea acestei investiții, în special președintelui ANSVSA, parlamentarului Lucian Bode, primarului Ionel Ciunt, Prefecturii Județului Sălaj, dar și Crucii Roșii – Filiala Sălaj și BCR Filiala Sălaj pentru donațiile de mobilier.

“Laboratorul din cadrul DSVSA Sălaj reprezintă garantul certificării calității, sănătății și salubrității, atât în ceea ce privește sănătatea animalelor cât și siguranța alimentelor, fiind un pilon important în strategia de creștere a performanțelor și de eficientizare a activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor în România, în zona de centru-vest a țării noastre. Laboratorul este unul dintre cele mai importante laboratoare din regiune și a beneficiat recent de un amplu proces de modernizare și extindere, astfel încât deține acum spații de lucru generoase, precum și suficiente echipamente și personal pentru asigurarea activității analitice în cele mai bune condiții de lucru. Unicitatea laboratorului rezidă din faptul că este singurul din centrul țării care efectuează o metodă de analiză din pachetul național – determinarea coloranților solubili în apă, prin HPVC. De asemenea, este printre puținele din România care urmează să efectueze două analize din pachetul național pentru organismele modificate genetic”, a explicat Alexandru Nicolae Bociu, președinte al ANSVSA.

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Lucian Bode, a vorbit despre importanța acestei investiții, punctând că impactul este unul major prin faptul că în Sălaj vor fi realizate câteva tipuri de analize unice pentru întreaga regiune, ceea ce înseamnă un real folos pentru beneficiari.

“Acest laborator reprezintă, cu siguranță, un obiectiv extrem de important pentru comunitate. Siguranța alimentară este o componentă majoră a securității naționale a României. Acest laborator va crește, cu certitudine, standardele de sănătate publică, pe de o parte, iar pe de altă parte va crește încrederea consumatorilor în produsele alimentare. Sunt trei laboratoare în România, două în București și acesta, care pot realiza o anumită categorie de analize. Nu este puțin lucru nici pentru Zalău, nici pentru Sălaj, nici pentru Transilvania să avem o astfel de investiție. Modernizarea acestui laborator reprezintă nu doar o renovare fizică, ci și o evoluție semnificativă la nivel instituțional. Cu spații de lucru extinse și echipamente de ultimă generație, instituția, prin specialiștii săi, va face față mai bine provocărilor actuale și viitoare în domeniul siguranței alimentare și sănătății animalelor”, a declarat vicepreședintele Camerei Deputaților, Lucian Bode.

Orice investiție realizată în județ este binevenită, deoarece contribuie la dezvoltarea comunității și ridicarea nivelului de trai, consideră președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.

“Consiliul Județean are puține relații cu această instituție dar, pentru noi, orice investiție făcută în Sălaj reprezintă un motiv de bucurie pentru că orice investiție trebuie să ducă la ridicarea calității vieții în județul nostru. Mă bucur că avem un laborator sanitar-veterinar de nivel național în județul Sălaj. Pe de altă parte, știu ce își doresc cetățenii de la noi, cei care ocupăm funcții executive, politice, în administrație: își doresc o colaborare eficientă, în beneficiul oamenilor. Cred că asta trebuie să ne preocupe pe toți cei care suntem aici, ca prin această investiție să vedem o ridicare a nivelului de activitate în ceea ce înseamnă creșterea animalelor, procesarea alimentelor, astfel încât județul Sălaj să redevină ce a fost într-o perioadă înfloritoare. Să nu uităm că am fost al treilea județ din Transilvania în perioada interbelică și că, după reforma administrativ -teritorială din 1967-1969, am devenit al doilea județ de la coadă ca mărime din țară. Noi, cei de astăzi, trebuie să depunem eforturi considerabile și să redăm Sălajului și cetățenilor ceea ce merită”, a transmis Dinu Iancu-Sălajanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.

“Acest moment marchează nu doar o investiție semnificativă, ci și o investiție în sănătatea animalelor, siguranța alimentară și, implicit, bunăstarea comunității noastre. Modernizarea laboratorului reprezintă un pas important în consolidarea capacității noastre de a asigura protecția sănătății publice și a industriei agro-alimentare. Cu fiecare pas către modernizare, contribuim la asigurarea unui mediu sănătos și sigur pentru toți locuitorii noștri”, a spus subprefectul Adriana Sabou.

Primarul Ionel Ciunt, de profesie medic veterinar, a vorbit cu emoție în fața colegilor săi de la DSVSA Sălaj, instituție despre care spune că a fost și va rămâne în sufletul său.

“E un eveniment important pentru medicii veterinari din Sălaj și nu numai, un eveniment important și pentru comunitatea zălăuană, condusă, vremelnic, de un medic veterinar. Medicina veterinară, pe lângă sănătatea animalelor, are o mare responsabilitate în ceea ce privește securitatea și siguranța alimentară. Să răspunzi de siguranța alimentară a unei țări, a unui popor, nu este de ici, de colo, ba dimpotrivă. Este o mare responsabilitate și o mare onoare, în același timp. Cred că asta vine și din faptul că profesia noastră, de medic veterinar, face parte din elita profesiilor. A fost o perioadă când profesia noastră nu era la locul care trebuia, mă gândesc la perioada de dinainte de a se înființa ANSVSA, când eram sub coordonarea Ministerului Agriculturii. Fac parte din generația și din echipa de medici veterinari care, la un moment dat, i-am cerut ministrului Agriculturii de atunci înființarea Autorității Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor”, și-a amintit primarul Ionel Ciunt.