Data nașterii sale nu este cunoscută. Biserica menționează că el s-a născut în apropiere de Roma, în jurul anului 100. Antia, mama sa, a fost botezată de însuși apostolul Pavel, astfel că educația lui Elefterie a fost una profund ancorată în crezul creștin. Tatăl lui Elefterie provenea dintr-o familie nobilă, dar alte informații nu se cunosc despre viața lui.
Însuflețit de mentorul său, Anichit, arhiepiscopul Romei, care a văzut în tânărul ucenic o strălucire aparte, Elefterie ajunge să facă parte din cler de timpuriu – la 16 ani devine diacon, la 18 ani este hirotonit preot, iar la 20 de ani devine episcopul Iliricului. Elefterie a răspândit doctrina creștină în părțile Iliricului și în părțile Panoniei, în perioada domniei împăratului Adrian. Predicile sale remarcabile, pline de înflăcărare, au adus la creștinism sute de oameni.
Pentru că împăratul Adrian era anticreștin, mulți creștini din acele timpuri erau aspru persecutați, printre ei ajungând și epicopul Elefterie. Mărturisindu-și fără rezerve credința în Christos, Elefterie a fost supus la multe și îngrozitoare torturi: a fost întins pe un pat de aramă, sub care erau așezați cărbuni aprinși, aruncat într-un cuptor cu țepușe și cu foc, închis în închisoare și lipsit de hrană multe zile la rând, legat de un car cu cai sălbatici și târât pe jos și pus într-o arenă cu fiare sălbatice. În chip miraculos, Elefterie a supraviețuit fără nici o rană în urma acestor abominabile uneltiri, iar întâmplările supranaturale ce i-au însoțit carnagiul au convertit la credința creștină nenumărați martori.
Într-un final, sfântul Elefterie a fost decapitat de doi soldați, iar mama sa a fost ucisă cu sabia în timp ce-și îmbrățișa fiul mort. Trupurile lor au fost duse la Valona, unde și astăzi Dumnezeu este preamărit prin minunile care se întâmplă lângă relicvele sfântului Elefterie.
”Religia adevărată trebuie să ne învețe că în om există resurse extraordinare de grandoare, precum și resurse imense de nimicnicie”, ne dezvăluie Blaise Pascal în ale sale Cugetari. Cu siguranță viața sfântului Elefterie, învăluită de adevărurile biblice, a fost o escaladare continuă către culmea cea mai măreață a umanității: desăvârșirea.