Locuitorii unui cartier select din Paris strang semnături pentru o petiţie impotriva planurilor de infiinţare a unei tabere de romi, reaprizand dezbaterile cu privire la acest grup minoritar cu cateva luni inaintea alegerilor prezidenţiale. Primarul Parisului intenţionează să infiinţeze o tabără permanentă pentru romi in arondismentul 16, o enclavă selectă de hoteluri luxoase, ambasade şi vile scumpe, intr-un scuar unde in prezent se află un teren de joacă pentru copii, informează Wall Street Journal, in ediţia electronică.
Tensiunile cu privire la prezenţa romilor in centrul Parisului semnalează că infracţiunile şi siguranţa publică vor juca un rol proeminent in campania pentru alegerile prezidenţiale din primăvară, cand preşedintele francez Nicolas Sarkozy se va confrunta cu socialistul François Hollande. Mulţi votanţi asociază prezenţa romilor in vecinătate cu infracţiuni ca jafurile sau furturile din buzunare. Guvernul lui Sarkozy a inchis numeroase tabere ilegale şi a deportat sute de romi, majoritatea cetăţeni romani şi bulgari. Olga Trostiansky, care coordonează planurile privind infiinţarea acestei tabere, susţine că romii care vor fi găzduiţi aici sunt cetăţeni francezi, respectiv nomazi.
In 2000, Guvernul francez a adoptat o lege care le cere tuturor departamentelor să asigure spaţiu nomazilor, iar acest proiect este o incercare de a rezolva intarzierea Parisului.
Pierre Gaboriau, viceprimarul arondismentului 16, a lansat o petiţie, semnată pană in prezent de 700 de persoane, şi va organiza o intalnire in ianuarie pentru a prezenta primăriei opoziţia locuitorilor acestui arondisment.