Angajații din școli și cadrele didactice primesc doar 13% creștere salarială de la 1 ianuarie, potrivit unui al doilea proiect de OUG publicat miercuri pe site în transparență decizională. Reprezentanții Ministerului Finanțelor au contactat Edupedu.ro și au precizat că a fost publicată, „dintr-o eroare”, o variantă mai veche a proiectului. Proiectul de ordonanță de urgență cu 8% creștere de la 1 ianuarie fusese obținut de Economedia.ro și publicat la scurt timp în dezbatere de Ministerul Finanțelor.
„În legătură cu Proiectul Ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, pentru modificarea și completarea unor acte normative precum și pentru prorogarea unor termene, publicat în consultare pe site-ul Ministerului Finanțelor în cursul acestei zile, vă aducem la cunoștință că a survenit o eroare materială în conținutul acestuia.
Conform informațiilor corectate, salariile profesorilor vor crește cu 13% de la 1 ianuarie 2024.
Eroarea a fost identificată și corectată în cel mai scurt timp posibil. Ne cerem scuze pentru orice confuzie pe care această situație a putut-o cauza. Versiunea corectă a ordonanței de urgență este acum disponibilă pe site-ul oficial al Ministerului Finanțelor”, au precizat reprezentanții Ministerului Finanțelor.
Proiectul publicat a doua oară de Finanțe prevede:
„(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului didactic, personalului didactic auxiliar precum și ale personalului nedidactic din sistemul naţional de învăţământ se majorează în anul 2024 cu 20% în două tranșe, după cum urmează:
a) începând cu data de 1 ianuarie 2024 se acordă o majorare cu un procent de
13% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023;
b) începând cu data de 1 iunie 2024 se acordă diferența până la 20%.
Știrea Inițială: Procentul de 8% era contrar tuturor variantelor anunțate până acum, cea mai recentă declarație publică pe subiect fiind a ministrei Ligia Deca, cea care anunța luni noaptea pe Facebook că profesorii vor primi 13% creștere de la 1 ianuarie 2024.
Creșterea anunțată în vară, pe 12 iunie, de ministrul muncii, care prevedea majorarea cu 40% a salariului profesorului debutant, a fost anunțată de ministrul Deca, cea care a anunțat 13% de la 1 ianuarie și 7% de la 1 iunie. Noua variantă din proiectul de oug este de 8% de la 1 ianuarie și „diferența până la 20%” de la 1 iunie 2024.
Proiectul prevede:
„Prin excepție de la prevederile alin. (1) și de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului didactic, personalului didactic auxiliar precum și ale personalului nedidactic din sistemul naţional de învăţământ se majorează în anul 2024 cu 20% în două tranșe, după cum urmează:
a) începând cu data de 1 ianuarie 2024 se acordă o majorare cu un procent de 8% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023;
b) începând cu data de 1 iunie 2024 se acordă diferența până la 20%”.
Proiectul de OUG poate fi descărcat de aici:
Anunțul Ligiei Deca de luni era următorul:
„Cea mai mare creștere salarială în învățământ din ultimele decenii! În 2024, salariile profesorilor vor crește cu 20%, astfel: 13% de la 1 ianuarie și 7% de la 1 iunie. Se va ajunge, astfel, la o majorare de peste 50%, în medie, în timp record de 1 an!
În plus, vor fi reglate inechitățile salariale în ceea ce privește personalul de conducere din unitățile de învățământ!”, a scris ministrul Educației.
Sursa edupedu.ro