Ioan al Crucii a fost un scriitor spaniol și un preot călugăr carmelitan, fondator al Ordinului Carmelitanii Desculți. El este venerat în Biserica Greco-Catolică și Romano-Catolică în fiecare an la data de 14 decembrie.

În secolul de aur spaniol (secolul al XVI-lea), când Evul Mediu era pătruns de Renaștere, Ioan al Crucii (1542-1591) zugrăvea, inspirat de scrierile Părinților Răsăritului, parcusul și etapele vieții spirituale. Creația poetică a lui Ioan se caracterizează prin fervoare contemplativă, naturalețea sensibilității și un vast rafinament stilistic. Moștenirea spirituală lăsată de el este un indicator de drum pentru toți cei care vor să dobândească lumina și iubirea lui Dumnezeu.

Viața lui Ioan a fost străbătută de multe frământări și mult zbucium: o copilărie petrecută în sărăcie și plină de greutăți, moartea tatălui, indiferența rudelor și câștigarea cu mare dificultate a existenței. La șaisprezece ani a reușit să beneficieze de cursurile profesorilor iezuiți, studiind gramatica, retorica, filosofia și greaca. Vreme de patru ani a studiat la Universitatea din Salamanca, unde a dobândit o cultură solidă, dar nu s-a format ca umanist ci s-a concentrat pe studiul Scripturii. A fost hirotonit preot în anul 1567, iar în anul 1579 a întemeiat o mănăstire, care a devenit în scurt timp un centru spiritual de mare succes. În această perioadă a redactat cea mai mare parte a operei sale, tratatele mistice și poemele, remarcându-se printr-o bogată experiență lăuntrică.

În iarna anului 1591, la numai patruzeci și nouă de ani, sufletul lui Ioan s-a înălțat înspre lumea de dincolo, pe care a contemplat-o cu atâta ardoare în anii petrecuți pe pământ.

Toată opera lui a fost motivată de împărtășirea experienței sale celor care doresc să urmeze itinerarul vieții sufletești. Ioan scria că ”în afara rugăciunii nu avem alt dor, altă mângâiere și alt sprijin”, încurajându-ne să căutăm harul lui Dumnezeu în fiecare clipă. Asimilând suferința într-o formă superioară de spiritualitate și pasionat de Cruce, Ioan obișnuia să spună: „În ce priveşte truda, cu cât e mai mare, cu atât e mai bine! Ce ştie cel ce n-a pătimit pentru Cristos? Cu cât te îndepărtezi de lucrurile pământeşti, cu atât te găseşti mai aproape de Dumnezeu!“ Învăluit fiind de dragostea inefabilă, Ioan mărturisea: ” La sfârșit vei fi întrebat despre iubire. Învață deci să iubești!”

Avem atâta nevoie de acești maeștri ai spiritului și ai moralității, pentru a putea renaște din experiențele lor de viață. Pentru a nu ne prăbuși în neomenia ce ne asaltă din toate direcțiile, să căutăm acești oameni de referință, oameni de lumină, și să ne lăsăm inspirați de trăirile lor.


Post Views: 426