Grefierii din instanțele sălăjene intră în grevă pe perioadă nedeterminată. După ce protestele organizate nu au dat rezultatele scontate, personalul auxiliar de specialitate şi conex trece la pasul următor. Decizia este susținuă și de către magistrați. În cadrul Adunării generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Zalău, desfășurată luni după-amiaza, s-a decis, cu unanimitate de voturi, susţinerea protestului desfăşurat de către personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Judecătoriei Zalău, protest declanşat în baza Hotărârii Adunării generale extraordinare a Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial din data de 9 decembrie. Concret, se amână judecarea cauzelor pe perioadă nedeterminată, începând de marți, 12 decembrie.

Excepție fac doar cauzele urgente cauze urgente: cauze de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi; cauzele cu măsuri preventive; cauzele având ca obiect măsurile de siguranţă cu caracter medical; cauzele având ca obiect măsurile asiguratorii; cererile de liberare condiţionată; cererile având ca obiect prelungirea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice; cauzele privind faptele de natură penală în care există riscul intervenirii prescripţiei răspunderii penale; contestaţii la executare ce ar putea conduce la diminuarea perioadei de detenţie şi punerea în libertate a persoanei condamnate; contestaţie în anulare dacă s-a invocat prescripţia răspunderii penale; incidente procedurale; ordin de protecţie; ordonanţă preşedinţială; asigurare dovezi; suspendarea executării silite; suspendarea provizorie a executării silite; măsuri asigurătorii; internare medicală nevoluntară; confirmare încetare internare medicală nevoluntară; situaţie juridică minor – delegare temporară autoritate părintească; încuviinţare executare silită; suspendare executare hotărâre; incidente procedurale; tutelă specială; consiliere judiciară; tutelă, inclusiv tutelă – autorizare acte tutore; curatelă.

Următoarea întrunire a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Zalău va avea loc în 19 decembrie, când se vor reevalua măsurile adoptate, inclusiv adoptarea unei forme de protest din partea judecătorilor.

“Hotărârea a fost adoptată având în vedere formele de protest adoptate prin Hotărârea Adunării generale extraordinare a Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial din data de 9 decembrie şi motivele care stau la baza acestei hotărâri, ținând cont că nu au fost alocate fonduri pentru plata integrală a salariilor şi a tranşelor din hotărâri judecătoreşti şi acte administrative scadente în anul 2023 pentru personalul din cadrul Autorităţii Judecătoreşti, reţinând că perpetuarea situaţiei de neplată a drepturilor salariale cuvenite atât judecătorilor, cât şi personalului auxiliar recunoscute fie prin hotărâri judecătoreşti definitive, fie prin acte administrative emise de către ordonatorul principal de credite ar avea un impact negativ major, mai ales în contextul în care instanţele judecătoreşti se confruntă cu o gravă lipsă de judecători şi personal auxiliar, iar judecătoriii şi personalul auxiliar care se află în activitate sunt nevoiţi să soluţioneze un număr de dosare mult mai mare decât cel rezonabil, luând în considerare intenţia Guvernului de emitere a unui ordonanţe de urgenţă prin care să se dispună amânarea pentru anul 2024 a plăţii drepturilor salariale de natură restantă stabilite prin hotărâri judecătoreşti, precum şi riscul de a nu fi prevăzute în bugetele instanţelor sume necesare plăţii salariilor integrale începând cu luna ianuarie 2024”, precizează magistratul Balazs Szilard, judecător delegat în cadrul Biroului de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Judecătoriei Zalău.

.