Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj organizează vineri, 15 decembrie, de la ora 11.00 și de la ora 12.00, în Sala „Porolissum”, două lecturi publice cu scriitorul de literatură pentru copii Alex Moldovan. Partenerii proiectului sunt Asociația culturală „CreArt” și dramaturgul și artistul vizual Flavius Lucăcel. Pentru lectura de la ora 11.00, sala este deja ocupată.Pentru programări, de la ora 12.00, puteți să sunați la numărul de telefon 0727.341.437. Intrarea liberă, în limita locurilor disponibile.

Alex Moldovan s-a născut în 1977 la Cluj, unde locuiește şi acum. A studiat filosofia și a absolvit cursurile de Filosofia umanului (nivel studii aprofundate) în cadrul Universității Babeș-Bolyai.

Din anul 2004 desfășoară o activitate de traducător, traducând în limba română peste 80 de cărți și câteva sute de pagini de revistă în calitate de colaborator al publicațiilor National Geographic și Idea. Artă + Societate.

A debutat în 2016 cu volumul de literatură pentru copii Olguța şi un bunic de milioane, serie care se continuă cu Olguța și Operațiunea Jaguarul (2020) și cu Olguța și marea demascare (2021). Între timp a scris și Băiețelul care se putea mușca de nas și Povestiri de citit pe sub bancă. Cel mai recent volum publicat se numește Casa și a fost publicat la Editura YoungArt în 2023.

Textul „O poveste fără niciun fel de morală” i-a apărut în Manualul de limba română pentru clasa a VII-a al Editurii Art Klet. A publicat în revistele Fabulafia și Ordinul Povestitorilor și în antologiile Uite cine vorbește, Cel mai mult și mai mult și Selfie. A făcut parte din juriul Trofeului Arthur și a participat la tabăra de creație „Locuiește în poveste”. E colaborator al Bibliotecii Județene Octavian Goga din Cluj-Napoca, calitate în care a făcut parte din mai multe jurii și a organizat întâlniri cu cititorii.

În 2021 și-a făcut debutul ca autor dramatic cu o dramatizare a Băiețelului care se putea mușca de nas pusă în scenă de trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria din Oradea, iar primul volum din Olguța a fost pus în scenă de trupa MiniReactor din Cluj în 2023.

credit foto: Fana Cătinaș