Ministrul Igas vrea ca directorii si secretarii de primarii sa poata candida la alegerile din noiembrie fara sa-si dea demisia din functiile pe care le ocupa.
Sase senatori, printre care si ministrul de Interne, Traian Igas, propun eliminarea obligativitatii ca fun-ctionarii publici din posturi de conducere sa isi dea demisia din functie daca vor sa candideze pentru functii de demnitate publica. Potrivit prevederilor actuale ale Statutului functionarilor publici, functionarii publici de conducere pot candida pentru functii de demnitate publica numai dupa incetarea, in conditiile legii, a raporturilor de serviciu. Initiatorii arata, in expunerea de motive la propunerea legislativa, ca aceasta abordare este una discriminatorie prin raportare la prevederile constitutionale privind dreptul cetatenilor romani de a alege si a fi alesi. Senatorii sustin ca initiativa legislativa vizeaza eliminarea tratamentului juridic inegal aplicabil diferitelor categorii de destinatari ai legii in ceea ce priveste posibilitatea de a candida pentru o functie de demnitate sau de autoritate publica. Ei sustin ca incetarea raporturilor de serviciu trebuie sa fie incidenta numai incepand cu data numirii efective in urma castigarii alegerilor. Initiativa legislativa a fost depusa la Senat, care este prima camera sesizata, si se afla in prezent in dezbatere publica.
Alegerile din Almasu – material didactic pentru senatori
Initiativa legislativa vine dupa ce in urma cu un an, in comuna Almasu, a avut loc un scandal monstru, unic in Ro-mania pana la acea vreme, cauzat de faptul ca secretarului primariei i-a fost respinsa candidatura pentru functia de primar. Istoricul scandalului din Almasu a pornit dupa ce Claudiu Balan, secretar al primariei Almasu, a decis sa-si depuna candidatura pentru functia de primar al comunei din partea PSD. Candidatura acestuia a fost respinsa de catre judecatori in urma unei contestatii depuse de PNL si PDL. Vazand ca nu poate candida din postura de secretar, Balan si-a dat demisia. Insa a fost si de aceasta data contestat pe motiv ca demisia isi produce efectul numai in 30 de zile. Din nou, contestatia a fost admisa si s-a stabilit incompatibilitatea lui Cladiu Balan. Dupa aceasta decizie, PSD a declarat recurs. La judecarea recursului, instanta a decis sa suspende cauza pana cand Curtea de Apel se va pronunta asupra legalitatii programului. Nefiind o hotarare irecovabila si definitiva privind incompatibilitatea candidaturii lui Claudiu Balan, biroul electoral de circumscriptie a decis sa admita candidatura omului PSD si trecerea acestuia pe buletinul de vot. Judecatoria Zalau a decis insa, pe 16 februarie 2011, sa anuleze primul tur de scrutin din comuna Almasu si sa se reia procesul electoral fara Claudiu Balan, candidatul PSD, care s-a clasat in primul tur pe locul II, dupa candidatul UDMR. Magistratii salajeni au admis cererea depusa de PNL si PDL de anulare a primului tur de scrutin din Almasu pe motiv ca „domnul Claudiu Balan, candidatul PSD, a fost trecut fraudulos pe buletinul de vot si s-a creat premisa vicierii rezultatului alegerilor”. In final, Turuca Danut, candidat din partea PNL, a fost ales de catre cetateni primar al comunei Almasu.
Cei care au fraudat alegerile au ramas nepedepsiti
Institutia Prefectului Salaj a facut in luna aprilie a anului trecut un apel public catre organele de cercetare penala sa ia masurile necesare pentru ca alegerile anticipate din comuna Almasu „s-au repetat in baza unei sentinte civile irevocabile, a carei continut vorbeste despre fraudarea alegerilor”, potrivit prefectului Alexandru Vegh. „As vrea sa stiu cine a fraudat alegerile, in ce mod si cum au fost pedepsiti cei care au fraudat, pentru ca frauda trebuie demonstrata si daca s-au fraudat alegerile cineva trebuie sa plateasca”, a precizat Vegh intr-o conferinta de presa. La aproape un an de la data evenimentelor, nimeni nu a platit pentru „fraudarea” alegerilor din Almasu. „Din cate stiu eu, nu s-a autosesizat nici un organ de cercetare penala in acest caz si ar fi fost necesar deoarece poate fi un pericol pentru viitoarele alegeri”, ne-a declarat ieri prefectul Vegh, care sugereaza ca Autoritatea Electorala Permanenta „ar trebui sa-si intre in atributiuni”.
„Vor sa candideze directorii de deconcentrate”
Presedintele PSD Salaj, Tiberiu Marc, considera ca prin initiativa legislativa a ministrului Igas „se intentioneaza introducerea in listele de candidaturi a directorilor de deconcentrate”. „Potrivit statutului pe care il au acum, directorii de deconcentrate nu pot candida, decat daca ar renunta la calitatea de functionar public. Oricum, aceasta initiativa este discriminatorie pentru cealalta categorie de functionari publici, care nu au functii de conducere”, a subliniat liderul social-democrat. Alegerile locale si parlamentare au fost comasate pentru luna noiembrie a acestui an.