Pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: ROZĂTOARE – MICROTUS ARVALIS PALLAS (șoarecele de câmp).
MICROTUS ARVALIS PALLAS ( șoarecele de câmp ) – este specia cea mai răspândită și produce cele mai mari pagube. Culturile preferate sunt cele de lucerna, trifoi, fânețe și pajiști naturale și semănate și terenurile intelenite. Numit popular și șoarecele berc, este un animal de talie mică, exemplarele adulte având lungimea
cozii de de 3-4 cm. Culoarea blănii pe spate este gri-cenușiu sau cenușiu-murdar, la exemplarele bătrâne cu nuanță roșcâtă, iar pe burtă blană are o culoare gri-deschis, chiar argintie. Se hrănește cu părțile verzi și subterane ale plantelor cultivate și sălbatice, spre toamna adunând și rezerve de semințe sau boabe. Animalele sunt active tot timpul anului, circulând și iarnă sub zăpadă și pătrunzând în semănăturile de toamna, unde atacă plantele abia răsărite sau insuficient înfrățite. Pătrunde în sere și răsadnițe, unde atacă legumele la care le retează tulpinile. În lipsa de hrană atacă și pomii fructiferi din livezi și mai ales din pepiniere, rozand coajă în zona coletului sau chiar rădăcinile în cazul puietilor
Se recomandă efectuarea tratamentelor fitosanitare la: culturi de toamna ( cereale, răpită), pajiști, lucerniere, livezi, vită de vie cu:
ARVALIN – 5 bucăți/galerie sau alte produse pentru protecția plantelor omologate pentru a fi utilizate pe teritoriul României.
Perioada optimă de tratament: la o depistare de 4-5 colonii (vetre de atac ) pe ha. Mai multe orificii grupate, 10-15/m², formează o colonie, iar zona înconjurătoare de vegetație care a fost retezata pentru consum reprezintă vatra de atac.
În general lupta împotriva rozătoarelor de câmp implică un complex de măsuri, atât chimice cât și agrotehnice, prin a căror aplicare se reduc pierderile de recolta și scăderea densității dăunătorilor sub pragul economic de dăunare.
Măsurile agrotehnice au un caracter profilactic, se iau tot timpul anului indiferent de gradul de infestare cu rozătoare și au că scop rezolvarea următoarelor aspecte:
– blocarea cailor de acces sau de extindere a rozătoarelor în culturile învecinate prin brazde adânci sau șanțuri în jurul culturilor;
– distrugerea prin prășile a galeriilor și cuiburilor de rozătoare că loc de adăpost și înmulțire;
– efectuarea la timp a recoltării evitând strângerea și depozitarea rezervelor de hrană a rozătoarelor;
– strângerea de pe câmp a balotilor și a resturilor de paie și masă vegetală;
– executarea imediată a araturilor de vara și toamna până la adâncimea de 30-40 cm, distrugându-se astfel o mare parte a populației de rozătoare ( adulți și pui ).
OFICIUL FITOSANITAR SĂLAJ