La data de 14 noiembrie, la ora 10.46, polițiștii bihoreni au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, că, în apropierea P.T.F. Borș 2, s-a produs un incident în trafic.

Video primit la redacție

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Rutier, cei ai Serviciului de Investigații Criminale și specialiști criminaliști, alături de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care, din cercetările efectuate, au constatat că, un bărbat de 36 de ani, din comuna Boghiș, județul Sălaj, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, format din cap tractor, cu semiremorcă, pe autostrada A3, dinspre localitatea Biharia înspre P.T.F. Borș 2, la ieșirea din parcarea – cântar Borș 2, l-ar fi accidentat, cu intenție, pe un bărbat de 31 de ani, din comuna Nojorid, județul Bihor, care, în calitate de pieton, se afla pe partea carosabilă, în fața ansamblului condus de bărbatul de 36 de ani.

De asemenea, s-a constatat că, anterior producerii evenimentului, pe fondul unei altercații spontane dintre cei doi bărbați, bărbatul de 36 de ani, din județul Sălaj, ar fi distrus, cu intenție, parbrizul capului tractor condus de bărbatul 31 de ani, din județul Bihor, către care ar fi aruncat cu un obiect contondent (piatră), în timp ce se afla în mișcare.

În urma incidentului, bărbatul de 31 de ani, din comuna Nojorid, a suferit leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.

Ambii conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere și lovirea sau alte violențe, iar cercetările continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Update: În cursul serii de 14 noiembrie, bărbatul de 36 de ani, din județul Sălaj, a fost implicat într-un alt incident, sesizat la Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, prin S.N.U.A.U. 112, la ora 18.09.

În urma apelului, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au fost sesizați că, înainte de intrarea în P.T.F. Borș 2, bărbatul ar fi spart, tot cu un corp contondent (borcan) parbrizul unui alt autocamion, aflat în coloană.

În urma testării preliminare de drog, rezultatul a fost negativ.

Video primit la redacție

Și în acest caz, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere, iar polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Bărbatul de 36 de ani, din județul Sălaj, a fost condus la o unitate medicală din municipiul Oradea, în vederea evaluării unei eventuale internări nevoluntare.

Sursa informației alesdonline.ro

Sursa foto&video primite pe adresa redacției