“Multe valuri şi furtuni ameninţătoare vin peste noi, dar nu ne este teamă că ne vom scufunda, deoarece suntem zidiţi pe stâncă. De ce să ne temem? De confiscarea banilor? «Nu am adus nimic pe acest pământ şi nici nu putem lua nimic cu noi». Dispreţuiesc puterile acestei lumi şi bunurile ei mă fac să zâmbesc. Nu mă tem de sărăcie, nu doresc bogăţiile, nu mă tem de moarte, nici nu doresc să trăiesc, decât pentru binele vostru.”

Calendarul ortodox și greco-catolic ne invită să-l cinstim pe sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre cele mai eminente personalități istorice și religioase ale secolului IV.

Ioan s-a născut la Antiohia, în jurul anului 354, din părinții Secundus, mare dregător militar, care a murit la scurt timp după nașterea sa, și Antusa, descendentă dintr-o bogată familie creștină. Primele elemente ale educației creștine le-a primit de la mama sa, iar valorile retoricii și ale filosofiei le-a primit de la clasicii greci. S-a călugărit în anul 368 și a trăit pentru o perioadă de câțiva ani într-o peșteră lângă Antiohia. După ce s-a întors din sihăstrie, a fost preot în Antiohia timp de 12 ani, iar în anul 397 Ioan a fost numit patriarh al Constantinopolului.

Aici, el și-a împlinit cu mult devotement misiunea, câștigând admirația poporului, prin arta sa oratorică, dar și prin sfințenia vieții. În cadrul palatului episcopal a renunțat la primirile somptuoase ale seniorilor de la curte și ale soţiilor lor, folosind bunurile de la masa episcopală pentru cei săraci care erau aşa de numeroşi pe străzile oraşului; i-a mustrat pe nobili si pe cei de la curte pentru traiul concupiscent si promiscuu.

Felul intransigent și virtuos al lui Ioan a stârnit un torent de intrigi și ostilități printre cei de la palat, astfel că Ioan, în urma unor conflicte colaterale, a fost trimis în exil. După ce s-a întors din exil, ca urmare a tulburării poporului și din cauza unui cutremur care a impresionat-o pe superstițioasa împărăteasă Eudoxia, Ioan a fost din nou trimis în exil pentru că nu și-a ascuns dezaprobarea înaintea unei statui idolatre pe care împărăteasa o construise pentru adorare.

Acest nou exil nu-i mai dădea dreptul să se întoarcă, astfel Ioan a fost închis în fortăreaţa militară din Cucuza, pe Muntele Taurus și, ulterior, trimis într-o călătorie extenuantă spre Pition, la Marea Neagră. A căzut pe drum aproape de sanctuarul sfântului Basilisc, după ce a primit mângâierea Euharistiei, şi a repetat rugăciunea sa preferată: „Slavă lui Dumnezeu în toate. Amin”. Era anul 407.

Cuvintele din introducere au fost rostite de Ioan în timp ce mergea în cel de-al doilea și ultim exil. Dragilor, de câte ori ne simțim deznădăjduiți și confuzi, să ne amintim de Ioan Crisostomul. Neînfricat și incoruptibil, cu un caracter de oțel, Ioan ne dăruiește speranța că, printr-o legătură strânsă cu Dumnezeu, vom reuși să ținem piept intemperiilor acestor vremuri și să ne trăim cu demnitate viața și convingerile. În istoria unui popor, un astfel de ideal măreț, cultivat de oameni ca sfântul Ioan Gură de Aur, a fost o sursă temeinică de inspirație și imbold, care a restaurat civilizația și a ridicat calitatea vieții.

Post Views: 151