Lacrimile au curs pur si simplu, de emotie, de bucurie pe obraji celor care au asistat miercuri la concertul de colinde din Biserica din Chechis.
Aflata la cea de a VII-a editie, maifestarea inchinata Nasterii Domnului a debutat miecuri seara la Biserica Ortodoxa din Chechis cu concertul de colinde „Rasuna bland spre seara”, concert care a reunit formatii artistice si grupuri de colindatori din Salaj si Maramures. Au incantat auzul si privirile celor prezenti Grupul de colindatori de la Gradinita din Balan, Grupul coral al Scolii din Chechis, colindatorii formatiei „Cununa” de la Casa Copiilor din Jibou, Corul „Cantata Academica” al Liceului de Arta Zalau si Corul Barbatesc din Finteusul Mare, judetul Maramures. „Daca jibouanii si zalauanii ne-au incantat cu colindele lor, „sublinia primarul comunei Balan, Isaia Maghiar,” cei din Maramures ne-au oferit o adevarata lectie de istorie zbuciumata a poporului roman si de patriotism prin cantecele si colindele prezentate. Rar mi-a fost dat sa vad lacrimi in ochii spectatorilor, asa cum am vazut aici, in biserica din Chechis, miercuri seara.” Evenimentul cultural a mai inclus si o prezentare de carte a unui grup de dascali care de fapt este o culegere de colinde din zona, sugestiv intitulata „Noi umblam pa cum umblara”.