Un bărbat a sunat la 112 joi seara, în jurul orei 21.00, anunțând că mama sa care locuiește în Bârsău Mare a fost tâlhărită în propria locuință.
Femeia, în vârstă de 88 de ani, bolnavă și vulnerabilă, a fost amenințată de un tânăr pe care polițiștii din Ileanda l-au identificat la scurt timp după sesizare.
”Polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Ileanda au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași seri, o persoană necunoscută ar fi pătruns în locuința mamei sale, o femeie de 88 de ani, din localitatea sălăjeană Bârsău Mare și profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia, ar fi amenințat-o și ar fi deposedat-o prin violență de 2.400 de lei, părăsind apoi locuința. În urma investigațiilor efectuate de polițiștii din Ileanda, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată la scurt timp de la sesizare, ca fiind un tânăr de 14 ani, din localitatea Glod, județul Sălaj”, precizează Biroul de presă al IPJ Sălaj
Polițiștii au recuperat de la cel în cauză banii și i-au restituit femeii. Aceștia continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou. Au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată și pentru documentarea întregii activități infracționale a celui în cauză.