SCM Zalău s-a calificat în Faza a II-a a Cupei României la volei masculin.

În ciuda numeroaselor probleme din lot, cu unul dintre cei mai valoroși voleibalisti, Buzdugan, accidentat, echipa a reușit să se califice în Faza a II-a a Cupei României la volei masculin, chiar dacă a pierdut în returul de la Constanța.

Cu un junior în teren tot meciul, Daniel Bode, și cu jucători care nu au prea evoluat în acest start de sezon, SCM Zalău a cedat cu scorul de 1-3 (23-25, 17-25, 25-20, 18-25), rezultat după care echipa noastră se califică în Faza II-a, grație setului de aur câștigat cu scorul de 15-11.

În weekend, zălăuanii au disputat două partide în deplasare, în compania echipei de la malul mării.

Prima partidă s-a jucat sâmbătă, 28 octombrie, și a contat pentru etapa a treia a Diviziei A1 la volei masculin, iar cea de-a doua, disputată duminică, a contat pentru manșa retur a primei faze din Cupa României.

Sâmbătă, echipa zălăuană a pierdut cu scorul de 1-3 (21-25, 25-19, 20-25, 21-25).